O echipă de 10 elevi de clasa a VIII-a din cadrul C.N. „Zinca Golescu” din Pitești va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică 2022, organizat în Brazilia. Participarea vine ca urmare a obținerii titlului de vice-campioni la Competiția Națională de Robotică de anul acesta, unde au prezentat un proiect cu tema „Transportul Eco/Green”.
Echipa „TehnoZ Lightning Bolts” va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică „Sesi First International Open”, ce va avea loc la Rio de Janeiro, între 05-07 august 2022. La această competiție internațională va participa un număr de aproximativ 100 de echipe selectate dintre 35,000 de echipe la nivel mondial, fiecare dintre acestea având ca scop expunerea la cel mai înalt nivel a unor roboți unici și a proiectelor lor complexe.
Timp de aproximativ 6 luni, echipa românească a fost implicată în cercetare, rezolvare de probleme, programare și inginerie. Membrii echipei au construit și programat un robot LEGO® Education SPIKE™ Prime care îndeplinește cât mai multe misiuni pe planșa de joc și au dezvoltat un proiect de cercetare al cărui obiectiv a fost identificarea și rezolvarea unei probleme din lumea reală, conform tematicii sezonului.
Anul acesta, elevii din Pitești au participat pentru prima dată la competiția națională de robotică „First Lego League Challenge 2022”*, unde au obținut premiul al II-lea. În cadrul competiției naționale, aceștia au ales ca temă „Transportul Eco/Green”, respectiv optimizarea transporturilor de mărfuri cu beneficii în ceea ce privește siguranța și confortul șoferului, mediul și menținerea bunurilor transportate într-o formă cât mai bună.
“Anul acesta echipa a obținut titlul de vice-campioni naționali și, astfel, ne-am calificat la concursul Sesi First Lego League International Open Brazil, rezultat care ne-a mobilizat și ne-a responsabilizat. Cred că cel mai mult la acest succes a contribuit entuziasmul elevilor, dar a fost important ajutorul tuturor celor implicați. Acum avem o responsabilitate mai mare și am înțeles că susţinerea sponsorilor este indispensabilă. Ne bucurăm din suflet că am găsit înțelegere și apreciere din partea multor oameni și am putut să acoperim deplasarea în Brazilia, aceasta fiind costisitoare”, a declarat Grațiela Ghiordunescu – Profesor Informatică si Coordonator proiect.
Roweb susține echipa de robotică în drumul său spre succesul mondial
Roweb, companie locală de software development, s-a alăturat eforturilor de susținere a echipei „TehnoZ Lightning Bolts” și va oferi sprijin financiar pentru cheltuielile de deplasare, cazare și echipamente pe perioada desfășurării concursului mondial.
„Cu toții ne dorim profesioniști bine pregătiți, capabili să susțină provocările de astăzi din piața muncii. Pe de altă parte, este și responsabilitatea noastră, a jucătorilor din mediul privat, să îi încurajăm și susținem în dezvoltarea competențelor, mai ales tinerilor cu potențial real care demonstrează determinare și dorința de a se dezvolta. Din poziția de profesor, am avut ocazia sa intalnesc elevi cu un potențial remarcabil. Este unul dintre beneficiile predării: să vezi nu doar ce este elevul din fața ta, ci mai ales cât de departe poate ajunge”, a declarat Viorel Costea, co-fondator & CEO Roweb.
Această inițiativă vine ca o completare a demersului Roweb de susținere a educației, o arie ce reflectă valorile companiei în direcția „For the love of programming”. Printre proiectele desfășurate de-a lungul timpului în acest segment se numără și participarea la dezvoltarea de laboratoare în facultățile de profil din Craiova și Pitești și donarea de echipamente IT către acestea.
* FIRST LEGO League Challenge este un program dedicat copiilor și tinerilor (9-16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea fascinantă a științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Printr-o abordare practică, distractivă și captivantă, Participanții la FIRST LEGO League Challenge dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor din lumea reală în cadrul unui program global de robotică, ce îi ghidează și ajută pe elevii și profesorii de astăzi să construiască împreună un viitor mai bun Competiția se bazează, în mare parte, pe lucrul în echipă și pe activitățile la care membrii acesteia iau parte în decursul unui sezon.