Rovere Mobili, unul dintre cei mai importanți furnizori de mobilier de lux din România și un trendsetter în domeniul design-ului de interior, lansează colecția EcoFriendly și susține trendul eco în industria mobilierului.
Noua colecție EcoFriendly este concepută pentru persoanele și companiile care prețuiesc și respectă natura. Colecția include piese de mobilier realizate din lemn salvat de la mobilier sau case vechi sau din alte materiale reciclabile care au ca scop protejarea mediului înconjurător.
Unul dintre brandurile care face parte din colecție este Dialma Brown. Filosofia acestui brand este aceea că fiecare piesă de lemn merită salvată și reutilizată, îmbinând trecutul cu viitorul și este un amestec de stiluri care creează armonia perfectă. Fiecare piesa de mobilier spune o poveste și are datoria de a duce mai departe istoria lemnului din care este realizată.
„La Rovere Mobili suntem foarte atenți ce branduri alegem să oferim clienților noștri, pentru că acestea vor fi parte din viața lor. Nu oferim mobilier, ci un colț unde fiecare se poate simți cu adevărat acasă. Colecția EcoFriendly este în primul rând o poveste frumoasă. Fiecare piesă de mobilier cinstește lemnul și îi dă o nouă menire.”, a declarat Miruna Tănase, Director Marketing Rovere Mobili.
Colecția EcoFriendly conține o gamă largă de piese de mobilier. Periodic, Rovere Mobili va extinde colecția, în dorința de a oferi clienților săi piese de mobilier autentice, de calitate și în trend cu tendințele internaționale.
„Rovere Mobili înseamnă mai mult decât mobilier de lux. Înseamnă standarde înalte, profesionalism și soluții aplicate pentru orice nevoie. Avem în portofoliu branduri cunoscute la nivel internațional pentru calitate și rafinament. Pentru că piața de mobilier de lux este o piață într-o continuă schimbare, Rovere Mobili se reinventează permanent, atât prin produsele pe care le comercializează, dar mai ales prin serviciile oferite: ideea clientului se poate transforma în realitate într-un timp foarte scurt. Suntem mereu alături de clienți și prin colecția EcoFriendly dorim să le oferim posibilitatea să se bucure de piese de mobilier autentice și totodată să susțină trendul eco în domeniu.”, a adăugat Miruna Tănase.
Colecția EcoFriendly poate fi găsită pe site-ul www.roveremobili.ro la secțiunea Mobilier Ecofriendly dar și în showroom-urile Rovere Mobili.
Despre Rovere Mobili
Rovere Mobili este unul dintre cei mai importanți furnizori de mobilier de lux din România. De-a lungul anilor, s-a impus prin profesionalism, calitate și inovație, aducând un nou concept în domeniu, prin urmărirea liniilor de trend internaționale și a ultimelor tendințe, atât în domeniul mobilierului și al decorațiunilor, cât și la nivel de curente artistice contemporane.
Rovere Mobili este o marcă pentru cei interesați de modă, design, artă, stil și mult rafinament. Unicitatea produselor este dată de combinația dintre calitatea și prestigiul unor brand-uri de renume: Calligaris, Veneta Cucine, Novamobili, Cattelan Italia, Dialma Brown, Alf Dafre și mulți alții.
Cu 10 magazine (în București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara) în portofoliu, dincolo de activitatea comercială de vânzare a produselor de mobilier, compania a urmărit satisfacerea cerințelor pieței, în special a segmentului de piață format din clienții potențiali prin promovarea nu doar a ultimelor produse apărute cât și a serviciilor oferite: consiliere, proiectare, livrare, montaj gratuit, toate având același scop – oferirea unor servicii profesionale, de elită și cu o garanție de 5 ani.