Doamna Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, s-a întâlnit, în cadrul vizitei de două zile pe care a efectuat-o la Bruxelles, cu doamna Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională, și cu domnul Günther Oettinger, comisar pentru Buget.
În cadrul întrevederii cu comisarul Corina Crețu, s-a discutat despre identificarea unor soluții tehnice cu privire la evitarea dezangajării pe Programul Operațional Regional, dar și despre inițierea unui grup de lucru care ar urma să vizeze simplificarea procedurilor pentru atragerea de fonduri europene de către beneficiari.
Cu privire la implementarea Programului Operațional Regional, delegația română a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a agrea, în cel mai scurt timp, măsurile pentru reducerea riscului de dezangajare, printre care se numără propunerea unei scheme de subvenționare pentru creșterea eficienței energetice în locuințe.
Un alt subiect dezbătut a fost stadiul proiectelor aferente celor 3 spitale regionale, care urmează să fie construite din fonduri europene în orașele Craiova, Iași și Cluj-Napoca. S-a agreat depunerea celor trei aplicații la Comisia Europeană până la finalul acestui an, după ce vor fi finalizate studiile de fezabilitate, în octombrie 2018.
La întâlnirea cu comisarul pentru Buget, Günther H. Oettinger, delegația română a reafirmat poziția României cu privire la viitoarea perioadă financiară (2021-2027), punând accent pe faptul că politica de coeziune ar trebui să se concentreze în continuare pe un număr limitat de obiective tematice și priorități de investiții. De asemenea, s-a punctat faptul ca va fi necesară o anumită flexibilitate a politicii de coeziune în viitoarea perioadă, pentru a răspunde în timp scurt provocărilor viitoare.
Am pledat, la Bruxelles, pentru o Politică de Coeziune care să sprijine toate regiunile, dată fiind relevanța acesteia în dezvoltarea României și a celorlalte State Membre. Am solicitat această flexibilitate în alegerea priorităților pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare și provocărilor specifice fiecărei regiuni – a afirmat ministrul Rovana Plumb.
Reamintim faptul că delegația română s-a întâlnit, în prima zi a vizitei efectuate la Bruxelles, cu doamna Marianne Thyssen, comisar european pentru Ocupare și Afaceri Sociale, și cu domnul Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene, comisar pentru Energie.