- Compania a încheiat 2022 cu afaceri de peste 1,3 milioane Euro din echiparea cu veselă şi tacâmuri a unităților HoReCa
- 2.000 de euro este pragul de la care clienții decid să treacă de la achizițiile online la cele din showroom
Rose Home, afacere românească axată pe dotarea cu veselă, tacâmuri și accesorii a unităților HoReCa, estimează afaceri în creștere cu 30% în 2023, pe fondul unui sector hotelier dinamic, cu numeroase deschideri anticipate pe parcursul anului.
Compania ce a pornit activitatea cu opt ani în urmă a încheiat 2022 cu afaceri de peste 1,3 milioane Euro din echiparea cu veselă şi tacâmuri a unităților HoReCa, generată în mare măsură de creșterea performanței în mediul online, cu tot mai mulți clientii care folosesc site-ul pentru achiziții directe, și de creșterea ponderei segmentului de Hoteluri.
„Ne uităm, în continuare, la creșterea coșului mediu, în segmentul B2B online. În medie, reușim să convertim direct în mediul online achiziții de până la 2.000 euro. Pentru proiecte care depășesc această valoare, în domeniul HoReCa, intervine necesitatea consultanței de showroom, cu produsele în față. Pentru anul acesta, ne-am propus ca mediul online să aducă 40% din afacerile totale. Categoriile care convertesc foarte bine în online sunt platourile din lemn, accesoriile pentru masă, pe care clienții le achiziționează cu încredere direct de pe site”, spune Denisa Ştefan, Fondator și Managing Partner, Rose Home.
Rose Home importă produsele cu precădere din statele membre UE și din Marea Britanie, însă oferta este una dinamică, ce răspunde rapid solicitărilor și tendințelor pieței.
Reprezentanții consideră că și pentru anul în curs prețurile rămân o provocare și sunt direct influențate de dinamica pieței de energie.
„Industria de veselă și pahare are drept costuri majore de producție gazul și energia. Anul trecut am observat creșteri uriașe, mai ales in industria sticlei, în care, pentru unele produse, majorările au fost și de 40%. Pentru prima oară, prețurile au fost majorate de producători de mai multe ori pe parcursul unui an, punând o presiune majoră pe găsirea unor solutii de rentabilitate. Am absorbit o parte din costuri, iar alta a fost transferată în pretul final”, adaugă Denisa Ștefan.
Rose Home urmăreşte să aducă un plus de valoare zonelor de creativitate şi design în prezentarea preparatelor culinare din locatiile HoReCa.
Prioritățile anului: extinderea showroom-ului
Printre prioritățile pe termen scurt ale Rose Home se numără extinderea showroom-lui pentru segmentele de bufet, mic dejun și dotarea bucătăriei cu ustensile de gătit.
„Ne dorim să oferim servicii personalizate, de la concept, la implementarea proiectelor de bufet mic dejun, servicii de randare pe dimensiunile și poziționarea zonei de bufet în locație și ofertă în funcție de alegerile făcute. Nevoia extinderii către acest sector de business a aparut ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea clienților, fie pentru optimizarea bufetului deja existent în hoteluri, fie din nevoia unei consultanțe personalizate, în cazul deschiderii de noi hoteluri”, menționează Denisa Ștefan.
Rose Home dezvoltă și sectorul de fine-dining la nivel de ofertă, iar spațiul extins din showroom va permite amenajarea de concepte și surse de inspirație specifice segmentului. În plus, în primăvară vor fi anunțate noile colaborări din portofoliu, iar un nou segment vizat este piața paharelor de vin.
Proiect internațional
Rose Home extinde și aria serviciilor personalizate internaționale, iar un nou proiect din această zonă va fi echiparea unui restaurant de fine dining din Manhattan, Statele Unite. Solicitarea include o serie de produse și servicii personalizate, iar deschiderea spațiului echipat de Rose Home este planificată pentru perioada imediat următoare.