si aliniaza Romania la angajamentele europene
ROMSLOT, cea mai puternică voce a industriei de sloturi din România a lansat, în calitate de membru EUROMAT (European Gaming and Amusement Federation), o serie de angajamente ale industriei de slot – machines care asigură integrarea practicilor de responsabilitate socială în activitatea membrilor săi.
Angajamentele au fost făcute publice ca parte a raportului “Playing Fair”, ce oferă o imagine de ansamblu a practicilor de joc responsabil în Europa. Raportul arată un interes crescut al operatorilor pentru protejarea jucătorilor şi o diversitate a reglementărilor cu privire la acest subiect la nivelul ţărilor din Europa.
Industria de slot – machines din Europa în cifre
Raportul prezintă şi statistici ale pieţei europene de slot machines. Astfel, numărul total de aparate din Europa se ridică la 1,205,862, în scădere cu 6.8% faţă de anul 2010. Veniturile operatorilor (Gross Gaming Revenue) au fost de €19,389,338,000 în anul 2013, iar numărul de angajaţi direcţi ai industriei, atât operatori, cât şi producători şi distribuitori, s-a ridicat la 262,851. Deşi numărul de aparate s-a redus, taxele colectate au cunoscut o traiectorie crescătoare şi s-au situat la nivelul de €4,353,749,000 în anul 2013, o creştere cu 45% faţă de anul 2007. Membrii EUROMAT fac parte dintr-o industrie a jocurilor de noroc europeană estimată de către Comisia Europeană la o valoare anuală de 84.9 miliarde de euro.
Angajamentele de responsabilate socială ale operatorilor din România
Raportul “Playing Fair” include şi angajamentele de responsabilitate socială ale industriei europene de jocuri de noroc. Conform acestora, ROMSLOT îşi asumă:
• Creşterea notorietarii în rândul membrilor asociaţiei a impactului social pe care îl pot avea problemele de comportament;
• Promovarea unui mix de măsuri preventive, ce includ conştientizare, educare, monitorizare şi control pentru a aborda o problema complexă;
• Diseminarea celor mai bune practici în jocul responsabil;
• Încurajarea membrilor asociaţiei de a informa consumatorii despre posibilele consecinţe ale problemelor de joc;
• Consultarea cu autorităţile din domeniu, cu organismele de sănătate publică şi cu ONG-urile cu privire la conţinutul acestui angajament şi raportarea la intervale regulate de timp a progresului în îndeplinirea acestuia.
Comentând lansarea noilor angajamente, Mirjana Acimovic, Preşedintele Comitetului de Joc Responsabil din cadrul EUROMAT a declarat: “Piaţă jocurilor de noroc în Europa este în schimbare. Autorităţile de reglementare urmăresc şi încearcă să identifice un număr tot mai mare de oferte de jocuri de noroc online ilegale, ce expun la risc consumatorii. În calitate de operatori responsabili vrem să ne asigurăm că vom continua să dezvoltăm şi să aplicăm cele mai înalte standarde de responsabilitate în cadrul industriei noastre. Sunt mulţumită de faptul că, prin intermediul acestui raport, piaţă jocurilor de slot machines din Europa şi-a asumat o serie de noi angajamente, care asigură coordonarea acestor eforturilor.”
“Responsabilitatea socială a reprezentat dintotdeauna o prioritate pentru ROMSLOT. Dovadă este cel mai puternic program dedicat persoanelor cu probleme de joc din România, “Joc Responsabil”, proiect pe care îl desfăşurăm împreună cu partenerii noştri, Romanian Bookmakers. Am investit în mod constant în dezvoltarea acestuia şi ne bucurăm că eforturile noastre sunt recunoscute la nivel European. Datorită acestui program, ne numărăm printre ţările care asigură o protecţie ridicată jucătorilor şi oferă un ajutor real persoanelor care au depăşit limita divertismentului”, a declarat Viorela Rădoi, Director Executiv ROMSLOT.
Responsabilitatea socială în România
În România, ROMSLOT promovează un comportament responsabil, atât al operatorilor, cât şi al jucătorilor, fiind pionierul iniţiativelor dedicate problemelor de joc pe plan local. Astfel, împreună cu Romanian Bookmakers, ROMSLOT derulează singurul program funcţional de responsabilate socială din România, “Joc Responsabil”. Proiectul beneficiază de experienţa celor mai buni specialişti din România în tratarea problemelor de joc şi pune la dispoziţia jucătorilor care au depăşit linia divertismentului:
• şedinţe gratuite de evaluare şi consiliere în unul din cele 4 cabinete psihologice ale programului din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, o linie telefonică
• linie telefonică Helpline de tip TEL-VERDE 0800.800.099, prin intermediul căreia jucătorii au posibilitatea de a lua legătură cu un psiholog şi de a primi consiliere telefonică gratuită.
• auto-testare online prin intermediul site-ului dedicat www.jocresponsabil.ro.
Finalizarea raportului “Playing Fair” vine ca urmare a eforturilor Comitetului de lucru Social Responsability in Gaming organizat la nivelul Euromat și reunit luna trecută la Bruxelles. România a fost reprezentată de către Viorela Rădoi, Director Executiv ROMSLOT, care alături reprezentanţi ai asociaţiilor omoloage din Germania, Olanda, Marea Britanie, Spania şi Serbia, au avut o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai Parlamentului European. Aceste întâlniri au avut ca scop o creștere a gradului de informare a oficialilor români de la Bruxelles privind industria jocurilor de noroc din România și provocările cu care aceasta se confruntă. Reprezentaţii români ai Parlamentului European şi-au arătat suportul faţă de piaţa de gaming din România, printre aceştia numărându-se şi europarlamentarul Maria Grapini, Razvan Hoinaru, consilier al europarlamentarului Teodor Stolojan și Oana Hidiveghi, consilier în cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE.
Raportul “Playing Fair” poate fi citit aici.
EUROMAT (The European Gaming and Amusement Federation) este vocea industriei jocurilor de noroc land- based în Europa, o industrie puternic reglementată şi taxată, ce asigura peste 250.000 de locuri de muncă în Europa. Organizaţia a fost înfiinţată în 1979 pentru a reprezenta, prin intermediul asociaţiilor naţionale afiliate, sectorul privat al operatorilor şi producătorilor de sloturi. Astăzi, EUROMAT are 16 asociaţii membre din 11 ţări europene.
Asociația ROMSLOT – Asociaţia Organizatorilor de Sloturi, reuneşte operatori ai pieţei aparatelor tip slot-machine din România, fiind afiliată la nivel internaţional la EUROMAT – European Gaming and Amusement Federation.
Joc Responsabil oferă ajutor persoanelor ce se confruntă cu probleme legate de jocuri de noroc şi are în spate o echipă formată din cei mai buni psihologi din România în tratarea acestor probleme. Informaţii complete despre proiect se găsesc pe www.jocresponsabil.ro.