Agenţia Infinit a realizat pentru Rompetrol prima aplicaţie mobilă, prin care accesul utilizatorilor in lumea brandului este mai usor și mai dinamic. Aplicaţia, disponibilă pentru sistemele iOS şi Android, poate fi descarcată gratuit din App Store şi Google Market.
Aplicaţia se adresează şoferilor şi conţine informaţii utile, precum planificatorul de rute, găsirea celei mai apropiate staţii de benzină Rompetrol, starea vremii, dar şi informaţii despre produsele Rompetrol, ştiri şi detalii despre promoţii, oferte de angajare sau stagii de practică.
“Am finalizat la inceputul lui 2013 Rompetrol.ro si Rompetrol.com, compania având acum una dintre cele mai moderne interfeţe digitale cu consumatorul, de la digital asseturi pana la social media inclusiv. Realizarea primei aplicaţii mobile aduce Rompetrol mai aproape de clienţi şi creşte gradul de interacţiune şi engagement. Este o componentă foarte importantă în strategia de comunicare Rompetrol şi vom dezvolta şi alte aplicaţii pe acest canal”, declară Alexandru Cernătescu , CEO şi Head of Strategy Infinit Solutions Agency.
Strategia de mobile este una foarte importanta pentru Rompetrol, ea fiind una din componentele principale ale ecosistemului digital construit in jurul „e-consumatorului” din ziua de azi.
„Consumatorul este în centrul universului brandului Rompetrol, în mediul digital vrem să îi oferim servicii şi produse, suport, vrem să îi oferim o experienţă despre care merită să povestească. Vrem să fim alături de consumatorii noştri în călătoriile lor şi vrem să le oferim informaţii utile şi utilizabile pe toate canalele digitale posibile, mai ales pe cele mobile. Alături de Infinit am avut o abordare integrată care va aduce valoare pe termen lung tuturor asseturilor digitale pe care le construim şi îmbunătăţim în mod constant. Esența ecosistemului digital Rompetrol este să fie o experienţă utila, în care canalele de digital (online, mobile, social media, direct marketing) şi fiecare asset (website-uri, aplicaţii şi tehnologie) sunt îmbinate în jurul nevoilor consumatorilor noştri”, declară Gabriel Corbu, Digital Marketing Manager, Rompetrol Group.
Echipa Infinit Solutions Agency: Bogdan Dobre ( Account Manager), Vlad Popa ( Account Executive), Alexandru Sucher ( Head of development), Adrian Gheorghe ( Senior Web Developer), Marian Voicu (Senior Web Designer) şi Marius Eftimie ( Senior Copywritter).
Echipa Rompetrol: Gabriel Corbu (Digital Marketing Manager).