Romică Țociu și Cornel Palade, Adrian Minune și Marcel Pavel vin miercuri, 22 februarie, de la ora 20.30, la “Te pui cu blondele?”, într-o ediție Artiști versus Dansatoare prezentată de Dan Negru.
Cei patru artiști nu doar că se vor confrunta pe teme de cultură generală cu cele 49 de dansatoare din platou, în frunte cu blonda supremă, ci vor cânta și spune bancuri, vor povesti întâmplări memorabile și se vor destăinui, într-o ediție cu totul specială.
Astfel, Adrian Minune va spune care este cel mai bun banc despre el pe care-l știe, Romică Țociu va povesti cum a devenit regretata Mădălina Manole nașa de botez a fiului său, Cătălin, Marcel Pavel își va aminti în ce ipostază neașteptată l-a pus, la un spectacol, marele actor Dem Rădulescu, iar Cornel Palade își va demonstra un talent pe care i-l cunosc doar apropiații: acela de a cânta cu vocea, acompaniindu-se la chitară. Iar cântecul său îl va emoționa până la lacrimi pe Adrian Minune.
Cu acest prilej, telespectatorii Antenei 1 vor afla că Romică Țociu este un mare iubitor al tenisului și că merge, ca spectator, la multe turnee de gen din lume. De asemenea, că Adrian Minune urmărește cu mare interes meciuri de fotbal și joacă la pariuri sportive. Câți bani a câștigat Adrian Minune la pariuri sportive, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri seara.
Prezența maestrului Nelu Ploieșteanu în platoul emisiunii lui Dan Negru, pentru a le adresa invitaților și blondelor întrebarea-vedetă, le va oferi prilejul lui Romică Țociu, Cornel Palade, Adrian Minune și Marcel Pavel să cânte alături de el muzică lăutărească.
La ce alte provocări vor trebui să facă față Romică Țociu, Cornel Palade, Adrian Minune și Marcel Pavel și care dintre cele două tabere va ieși învingătoare la finalul serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 22 februarie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a show-ului “Te pui cu blondele?”, prezentat de Dan Negru.