De la targuri si expozitii de un impact economic semnificativ, precum: INDAGRA, TIB-TARGUL INTERNATIONAL BUCURESTI, BIFE, CONSTRUCT EXPO, AMBIENT EXPO, TARGUL DE TURISM AL ROMANIEI, DENTA, pana la spectacole si show-uri de anvergura: Cirque de Soleil, The Cranberries, Linkin Park, Swedish House Mafia si la evenimente fara concurenta in Romania: Bookfest, EuroDog Show, Internet&Mobile World, Ghidul Miresei, Gaudeamus – iata doar cateva dintre evenimentele care au marcat calendarul evenimentelor ROMEXPO din anul 2012.
ROMEXPO 2012 in date si cifre
· ROMEXPO a gazduit si organizat in anul 2012 nu mai putin de 46 targuri si expozitii de succes, peste 100 de congrese, evenimente corporate si seminarii care au insumat: peste 2.600 de firme, din 43 de tari si un numar de 300.000 de vizitatori.
· Peste 100 de congrese, evenimente corporate si sute seminarii sustinute de companii de renume ce au optat pentru servicii integrate ROMEXPO
· Peste 400 de jurnalisti acreditati au reflectat in mass-media evenimentele Romexpo.
· Un numar important de parteneriate strategice au fost incheiate cu institutii si companii reprezentative pentru mediul de afaceri din Romania si din strainatate, in vederea imbunatatirii serviciilor. Astfel, la inceputul anului trecut, Vodafone a devenit partener tehnologic ROMEXPO, instaland una dintre cele mai fiabile solutii de WiFi in spatiul Centrului Expozitional. Acest sistem a oferit firmelor expozante, precum si tuturor vizitatorilor, acces la Internet de mare viteza de pe echipamente mobile precum laptopuri, tablete, smartphone-uri.
Tot in 2012, ROMEXPO a inceput sa ofere expozantilor sai campanii de promovare prin intermediul principalelor canale media, la tarife speciale, iar vizitatorilor si clientilor, servicii de cazare in Bucuresti, la preturi reduse, sau chiar gratuit, prin intermediul partenerilor: Phoenicia Hotels, Residence Hotels, Ramada Bucharest si Crowne Plaza.
Incepand cu semestrul II 2012 a fost reinnoit parteneriatul privind organizarea evenimentelor EUROEXPO in incinta Centrului Expozitional ROMEXPO.
· Totodata, impreuna cu Asociatia „Sansa Ta”, Hospice Casa Sperantei, Alucro, International Woman Asociation, au fost derulate campanii de strangere de fonduri pentru diverse categorii sociale defavorizate.
· De asemenea, in 2012, ROMEXPO a castigat si numeroase licitatii publice, in urma carora a fost desemnata societate organizatoare a pavilioanelor nationale ale Romaniei la targurile externe. Dintre acestea mentionam: ZOOM by Fatex (Paris), Electronica (Munchen), Eurosatory (Paris), Vinexpo (Bordeaux), Berlin Fashion Week, Ambiente (Frankfurt), CEBIT (Hanovra), London Wine (Londra), MIDEST (Paris), Power Gen (Koln) etc.
· In luna noiembrie, Comitetul Executiv al Asociatiei Globale a Industriei de Targuri intrunit la Abu Dhabi, a acordat companiei ROMEXPO certificarea internationala UFI pentru 4 evenimente din portofoliu: TARGUL DE TURISM AL ROMANIEI, ROMENVIROTEC – Expozitie internationala pentru tehnologii si echipamente de protectia mediului, AMBIENT EXPO – Targ international de produse si sisteme pentru amenajari interioare si exterioare, decoratiuni, mobilier si piscine si CONSTRUCT EXPO – Targ international de tehnologii, echipamente, utilaje si materiale pentru constructii.
Calendar evenimente 2012… pe scurt
Februarie 2012
· ROMENVIROTEC a deschis calendarul expozitional al anului, prezentand atat tehnologii si echipamente inovatoare, cat si principalele proiecte si propuneri privind ameliorarea calitatii mediului.
· CIRQUE DU SOLEIL prezinta publicului din Romania, in premiera, spectacolul „Saltimbanco”. Momente de acrobatie unice, uluitoare si in acelaşi timp demonstratii incredibile de forta au incantat cele peste 36.000 de persoane participante la cele 9 reprezentatii sustinute.
Martie – aprilie 2012
· La AMBIENT EXPO a fost expus cel mai frumos semineu din lume, desemnat cu premiul Pulchra, Italia.
· TARGUL DE TURISM AL ROMANIEI a marcat un nou succes in agendele organizatorilor si partenerilor, fiind din nou organizat in colaborare cu ANAT – Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania, FPTR – Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, ANTREC – Asociatia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural si OPTBR – Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania.
· O noua petrecere din seria „THE MISSION”, organizata de data aceasta la ROMEXPO, reuneste peste 2.500 de persoane.
· EVENIMENTUL INTERNATIONAL SENSATION – THE OCEAN OF WHITE – Fedde Le Grand, Pete Tong, Mauro Picotto, Hardwell, GreeG & Onuc si faimosul Mr. White au fost ghizii celor peste 15.000 de petrecareti ai universului subacvatic dominat de sunet, lumina, culoare si efecte pirotehnice desfasurat in pavilionul Central, ROMEXPO.
Mai – iunie 2012
· Sute de copii au participat la „Festivalul Cireselor” la KIDEX.
· BOOKFEST a inregistrat un numar record de vizitatori.
· A avut loc concertul “LINKIN PARK”, organizat de Events Administrative, pe o suprafata de cca. 10 000 mp., sustinut in fata unui public de peste 13.000 de persoane.
· BUCHAREST WHEELS ARENA – primul Festival auto-moto si sporturi extreme din Romania, organizat de catre Romexpo si Standard Vision.
· OST FEST – festival de muzica rock, ce a avut un public de peste 20.000 de persoane.
Septembrie 2012
· A avut loc targul de mobila BIFE, desfasurat sub un concept nou, axat pe design si functionalitate. Cu aceasta ocazie au putut fi admirate cele mai frumoase piese de mobilier. In cadrul tombolei vizitatorului au fost oferite premii constand in piese de mobilier in valoare de 10.500 EURO.
· In aceeasi luna, COSMETICS BEAUTY HAIR si-a consolidat imaginea de cel mai important targ adresat profesionistilor din centrele de infrumusetare, devenind, timp de patru zile o importanta platforma de lansare a noilor produse si trenduri in beauty.
· Marketing digital si strategii care conduc la dezvoltarea business-ului prin prezenta in mediul online, la INTERNET & MOBILE WORLD 2012.
· SOFISTICAT a prezentat in premiera absoluta in Romania rasele de feline Sokoke si Burmila.
· Peste 50 de branduri de rochii de mireasa si de ocazie au prezentat lichidari finale de stoc, cu reduceri de pana la 80% la targul GHIDUL MIRESEI.
Octombrie 2012 a gazduit cel mai mare targ dedicat industriei agro-alimentare din Romania si Europa de Sud –Est, INDAGRA
· TARGUL INTERNATIONAL TEHNIC BUCURESTI. In premiera pentru Romania, in vederea atragerii de investitii straine TIB a gazduit Salonul China Engineering & Technologies la care au participat 40 de companii interesate in realizarea de proiecte pe plan extern in domeniile infrastructurii, constructiilor si energiei.
· Trupa THE CRANBERRIES a revenit la Bucuresti pe 11 octombrie, in Pavilionul Central, intr-un concert organizat de Events.
· EURO DOG SHOW, cea mai complexa competitie canina organizata la nivel european s-a desfasurat, in premiera pentru Romania, la ROMEXPO. Sute de rase canine au incantat privirile iubitorilor de caini din intreaga lume.
Noiembrie – decembrie 2012
· GAUDEAMUS a prezentat oferta de carte a peste 400 de editori, distribuitori de carte, institutii culturale si de invatamant din Romania si din strainatate.
· S-a desfasurat WELLNESS SHOW – cea mai activa expozitie de fitness, spa, nutritie si ingrijire corporala din Romania.
Pentru calendarul evenimentelor ROMEXPO din anul 2013, va rugam accesati: //www.romexpo.ro/program2.