Întoarcere la Salem, romanul extraordinar al celebrei pianiste franceze Hélène Grimaud, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere de Daniel Nicolescu.
Născută la Aix-en-Provence în 1969, Hélène Grimaud nu este numai o pianistă strălucită, ci şi specialistă în etologie. La 7 ani i-a fost descoperită pasiunea pentru muzică. A studiat la Conservatorul din Paris, iar la 14 ani a susţinut primul său concert. A concertat, de-a lungul vieţii, pe scene din întreaga lume, alături de orchestre filarmonice din Europa şi Statele Unite, sub bagheta a numeroşi dirijori. Discografia sa cuprinde compozitori precum Rahmaninov, Chopin, Schumann, Brahms, Gershwin, Ravel, Beethoven, Bartók, Mozart, Bach, Debussy, Sostakovici. La 21 de ani s-a stabilit pentru o perioadă în Florida, unde întîmplător şi-a descoperit pasiunea pentru lupi, cărora le-a studiat comportamentul şi pentru a căror protejare a înfiinţat o asociaţie şi un parc.
Întoarcere la Salem are ca punct de plecare vizita pe care Hélène Grimaud, aflată la Hamburg pentru un concert din Brahms, o face la un anticariat improbabil de pe o stradă pustie dintr-un cartier portuar. Intrată acolo ca să cheme un taxi, Hélène observă cîteva obiecte stranii şi pleacă acasă cu un vraf de partituri. Nu mică îi este mirarea cînd descoperă în paginile amestecate un jurnal (sau să fie text de ficţiune?) al lui Johannes Brahms însuşi. Pe firul aflării adevărului despre paginile misterioase, nuvela fantastică se amestecă în biografie, iar întîmplările o vor purta pe Hélène din Europa înapoi în Statele Unite, la Salem, unde înfiinţase un refugiu pentru lupi şi unde îşi reia lupta împotriva distrugerii naturii.
„Multe se vor spune despre întoarcerea mea printre lupi; şi toate vor fi inexacte. Pentru a afla adevărul, s-ar fi cuvenit să fiu însoţită cînd am deschis uşa acelui obscur magazin din Hamburg – dar în seara aceea eram singură. Hotărîsem să-mi iau o pauză între repetiţii. Lucram la Concertul nr. 2 de Brahms şi voiam să-mi curăţ trupul de întreaga tensiune fizică a exerciţiilor de claviatură pe care le impune această operă cu complicaţii ritmice nesfîrşite, cu zbateri complexe între acorduri masive şi mari disonanţe, cu un scherzo impetuos – o muzică furtunoasă. Brahms o crease ca să exceadă puterile feminine, aşa încît aveam uneori impresia că duc o luptă înverşunată cu pianul şi că opera pare să combată nişte forţe cosmice, întunecate, străbătute de fîlfîitul unor aripi deasupra unui ocean căruia îi simţeam, chiar în acea clipă, mirosul greu, sărat şi uşor uleios.” (Hélène Grimaud)
Volum recomandat de: Radio România Cultural.
