Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Romanul conduce o masina germana second hand, produsa dupa anul 2000

Auto.ro

Românii preferă în continuare autoturismele fabricate de către producătorii germani. Atât mașinile noi cât și cele second hand sunt plasate pe primele 3 locuri în topul achiziţiilor viitoare, conform studiului anual realizat de platforma online Auto.ro şi compania de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown.

Volkswagen este de departe autoturismul preferat al românilor, 36.8% dintre respondenţii studiului indicând această marcă drept principala opţiune de achiziţie. Tot o marcă germană ocupă şi locul al doilea în topul intenţiei de cumpărare, 23% dintre cei care doresc o maşină nouă sau second-hand în perioada imediat următoare aleg Opel. Pe locul al treilea se situează marca BMW cu 18.7%.

În urma studiului s-a constatat că mașinile germane se află și în topul deținătorilor de mașini second hand. Majoritatea sunt produse după anul 2000 și parcurg peste 10.000 km anual. O altă concluzie a studiului este că tinerii caută cu precădere autoturisme second hand în mediul online și târguri auto, în timp ce persoanele mai în vârstă apelează la parcurile auto și anunțurile în ziar.

“Analiza Pieţei Auto 2011” este al treilea raport anual dezvoltat de Auto.ro în parteneriat cu Daedalus Millward Brown. Studiul a fost realizat în perioada mai-octombrie 2011, pe un eşantion reprezentativ din punct de vedere demografic de 26.525 respondenţi cu vârsta de peste 18 ani. Metoda de cercetare folosită a fost sondajul online.

În urma rezultatelor obținute, s-a constatat că intenția de cumpărare în perioada analizată vis-a-vis de anul 2010 a înregistrat o creștere semnificativă de 15% în cazul autoturismelor second hand, în timp ce intenția de cumpărare a unei mașini noi a înregistrat o scădere de 10% față de anul precedent. Modalitatea de tranzacționare preferată este cea prin intermediul internetului, respectiv a site-urilor specializate, prețul și starea tehnică fiind principalii factori în luarea deciziei de cumpărare.

În urma analizării datelor furnizate de AutoIndex, instrument de măsurare a pieţei auto second hand, reiese că prețul mediu al unui autoturism rulat a înregistrat o scădere de 9.6% în perioada ianuarie – noiembrie 2011, scădere normala pe fondul crizei economice care a afectat și în anul 2011 piața auto națională.

"Prin intermediul acestui studiu ne-am propus să prezentăm o imagine relevantă asupra pieţei auto din România, a obiceiurilor și intențiilor românilor pentru perioada următoare. Ținând cont și de rezultatele studiului, Auto.ro implementează în mod constant instrumente care să faciliteze atât procesul de tranzacționare, cât și serviciile conexe din zona auto”, a declarat Bogdan Axinia, General Manager Auto.ro.

„Colaborarea dintre Auto.ro şi Daedalus Millward Brown a ajuns la a treia ediție și are ca scop analiza pieței auto românești. Utilizând metodologia de cercetare CAWI, Daedalus Millward Brown a realizat culegerea datelor, analiza acestora, precum şi o parte din prezentarea analizei de piaţă pe baza chestionarelor completate de vizitatorii site-ului Auto.ro", a mai precizat Laurențiu Serghie, Partener al firmei Daedalus Millward Brown.

Bucuresti, 14.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.