După opt ani de jurnalism, Romaniţa Oprea intră în echipa Millenium Communications, pe poziţia de PR Manager.
Romaniţa Oprea este noul membru al Diviziei de Proiecte a Millenium Communications, iar misiunea ei este coordonarea festivalului Internetics.
Înainte de a veni la Millenium Communications, Romaniţa şi-a construit şi consolidat poziţia în topul celor mai buni jurnalişti români din domeniul media & advertising prin colaborarea cu numeroase publicaţii şi emisiuni de profil precum strategic.ro, Campaign, IQads, Marcă Înregistrată, Biz, AdMaker şi Media Week.
“În cei opt ani de presă pe care îi am la activ am avut norocul să pot lucra în toate media şi să mă şi specializez pe domeniul meu favorit, media & advertising, să cunosc oameni deosebiţi, să îmi fac prieteni, dar şi să pun umărul la realizarea unor proiecte de referinţă în jurnalismul de specialitate. A fost o perioadă foarte frumoasă, plină de momente limită, dar care m-a ajutat să cresc repede. După ce la doar 24 de ani am devenit redactor coordonator al Campaign România, iar în februarie am lansat cu succes strategic.ro, am ajuns la momentul în care consider că este timpul să învăţ din nou. Simţeam nevoia unei provocări profesionale şi a unei echipe frumoase, alături de care să îmi placă să construiesc şi care să împărtăşească aceleaşi valori. Am apreciat dintotdeauna echipa Millenium Communications şi este o onoare pentru mine să lucrez alături de ei” a declarat Romaniţa.
„Roma este, indubitabil, unul dintre cei mai buni profesionişti din presa românească de marcomm şi ne bucurăm că s-a alăturat Diviziei de Proiecte a Millenium Communications. Ea aduce echipei de proiecte un plus de expertiză şi experienţă necesare pentru a continua să dezvoltăm cele mai importante proiecte şi festivaluri ale industriei de comunicare din România”, a declarat Raluca Băilescu, Directorul Diviziei de Proiecte a Millenium Communications.
{mosloadposition user10}