Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Românii se declară interesați de alimentele sustenabile, dar în practică nu le cumpără

Sustenabilitate Alimentara

Românii se declară conștienți de impactul pe care îl are producția și consumul de alimente asupra mediului înconjurător și asupra sănătății, dar sustenabilitatea produselor alimentare este ultimul criteriu în decizia de achiziție, arată un sondaj inițiat de Upfield, lider mondial în produse vegetale și deținătorul brandurilor de margarină Rama, Delma și Becel. Cercetarea a avut drept obiectiv identificarea percepțiilor despre alimentația sustenabilă în rândul românilor și disponibilitatea de a deveni parte din procesul de schimbare a comportamentului de consum.

Studiul răspunde contextului actual al preocupării crescute față de mediu, protecția resurselor și siguranța alimentației. Upfield atrage atenția asupra faptului că produsele pe bază de plante, din agricultură gestionată responsabil, reprezintă viitorul planetei – asigură disponibilitatea alimentelor pentru o populație în creștere, protejează ecosistemele și resursele naturale și oferă nutrienții necesari unei alimentații adecvate.

Să fie sănătoase, dar și accesibile

Studiul a relevat că peste jumătate din respondenți, 66,69%, își aleg produsele alimentare în funcție de cât de sănătoase sunt. Prețul ocupă locul imediat următor în decizia de achiziție, cu 64,5% dintre opțiuni, succedat de gustul alimentelor cu 58,7% dintre mențiuni. Sustenabilitatea alimentelor se plasează pe ultimul loc în argumentele de cumpărare, cu doar 15,7% dintre opțiuni.

Sustenabilitate Alimentara

Mai mult în prezent, decât în viitor

Întrebați cum definesc alimentația sustenabilă, 60,41% dintre respondenți au menționat folosirea resurselor naturale în mod responsabil în producerea alimentelor, în timp ce 50,8% au identificat asigurarea de produse mai sigure și mai sănătoase. Reducerea amprentei de carbon în producția de alimente a întrunit doar 36% din răspunsuri, iar preocuparea ca generațiile următoare să beneficieze de resurse alimentare a punctat 31,9% dintre răspunsuri.

7 din 10 români consideră că pot contribui la sustenabilitatea alimentației prin cumpărături responsabile, evitând risipa alimentară, iar 6 din 10 apreciază că pot contribui gătind mai responsabil și evitând risipa alimentară. 30% dintre aceștia ar dori chiar să își cultive singuri propriile legume.

Românii citesc etichetele

Românii care au efectuat sondajul de opinie au declarat că alimentația sustenabilă este foarte importantă (40,59%) și importantă (46,97%) și consideră că produsele de origine vegetală sunt foarte sustenabile (42,15%), poziționând imediat în clasament ca produse destul de sustenabile alimentele din pește, din carne și din lapte. Ca să afle cât de prietenos cu mediul este un produs din comerț, 7 din 10 români citesc eticheta, iar 4 din 10 se interesează din propria inițiativă.

“Ghidurile nutriționale actuale recomandă o reducere a consumului de produse alimentare de origine animală, inclusiv lactate, în paralel cu o plasare a grăsimilor vegetale mai apropiată de baza piramidei alimentare. Acest lucru înseamnă că uleiurile din plante și produsele obținute din acestea, consumate în cantități potrivite cu necesitățile nutriționale ale fiecărei persoane în parte, contribuie la o stare de sănătate mai bună, lucru dovedit și de amplele studii efectuate pe persoanele vegetariene, care se bucură de numeroase avantaje: indice de masă corporală mai redus sau un nivel al colesterolului în limite normale. Mai mult, dacă ținem seama de faptul că producerea unei kilocalorii de aliment de origine animală consumă până la 20 de kilocalorii provenite din vegetale, este evident că hrana bazată pe alimente de origine animală este nesustenabilă, în special în condițiile creșterii populației și a nivelului de trai,” spune dr. Laura Davidescu, medic specialist în Nutriție și Siguranță Alimentară.

Upfield este una dintre cele mai mari companii de produse alimentare pe bază de plante, obținute din agricultură gestionată responsabil și sustenabil, prevenind defrișările și asigurând prezervarea ecosistemelor și a resurselor naturale. Margarina, produs vegetal prin excelență, este considerată alimentul viitorului prin contribuția sa la protecția mediului și prin disponibilitatea nutrienților necesari unei alimentații sănătoase. Începând cu 2012, momentul renunțării la grăsimile parțial hidrogentate din ingrediente, responsabile de acizii grași trans, margarina a devenit un produs esențial pentru aportul de grăsimi nesaturate (grăsimi sănătoase) din surse naturale. Grăsimile nesaturate din uleiurile de floarea-soarelui, in și rapiță din compoziția margarinei, contribuie semnificativ la conținutul adecvat de acizi grași. Aceste uleiuri sunt o sursă importantă de Omega-3 și Omega-6 și sunt, de asemenea, un ingredient util datorită conținutului semnificativ de vitamina E. Acizii grași joacă un rol important în multe procese fiziologice – furnizează energie, au un impact pozitiv asupra hormonilor, sistemului nervos și ajută organismul să utilizeze vitaminele liposolubile.

Compania, care deține în România mărcile Rama, Delma și Becel, salută implementarea la nivel național a pragului de maximum 2% conținut de grăsimi trans pentru anumite categorii de alimente. Upfield reamintește faptul că produsele sale respectă această cerință, care a fost adoptată voluntar și proactiv încă de acum nouă ani, înainte de orice reglementare europeană sau națională, când a renunțat la utilizarea grăsimilor parțial hidrogenate.

Cercetarea a fost realizată de Ivox în perioada 05-09 aprilie 2021 pe un număr de 1535 de respondenți reprezentativi din mediul urban și rural.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.