Românii s-au distrat aseară împreună cu Andi Moisescu, cei doi căpitani de echipă, Costi Diță și Cosmin Natanticu, și cu invitații lor, Corina Bud și Vasile Calofir. Echipele au luptat miercuri pentru ca susținătorii lor să obțină premiul ediției și au încercat să dea răspunsurile potrivite unor întrebări la care nu s-ar fi gândit până acum.
Telespectatorii au aflat ce are loc într-o fermă din Michigan de mai bine de 40 de ani, ce apare în Cartea Recordurilor cu dimensiunea de 7.3 metri, dar și ce fac broaștele țestoase din Insulele Galapagos. După 13 runde, Cosmin și Vasile au câștigat ediția.
Ediția Pe bune?! de miercuri seară a fost lider de audiență și a înregistrat 6.2 puncte de rating și 22.2% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, spre deosebire de postul de televiziune clasat pe locul secund, care a obţinut 3.5 puncte de rating și 12.5% share.
Luni, 13 noiembrie, de la ora 22:30, distracția pe bune continuă! Andreea Antonescu și Mhai Rait vor fi invitații ediției și vor încerca să găsească răspunsurile la întrebări precum: Ce aveau în comun Alexandru cel Mare, Iulius Cezar, Gingis Han, Mussolini și Hitler sau Ce substanță se găsește în parfumurile franțuzești, dar și în unele țigări?.