Astăzi, Ovidiu Anton a demonstrat că niciodată nu este prea târziu și că este pregătit să urce pe scena Eurovision! PRO TV i-a pus la dispoziție o scenă, în Piața Sfântul Anton, din Centrul Istoric, unde Ovidiu a cântat melodia Moment of Silence, în fața a sute de oameni și artiști veniți să-l susțină.
Călin Goia, Zoli Toth și Tiberiu Albu, câștigătorul sezonului 4 Vocea României, au fost alături de Ovidiu și i-au transmis mesaje de încurajare.
“Am muncit mult în toți acești ani și mai ales în ultima perioadă, punând la punct un show cât mai bun pentru Stockholm. Acest concurs este mai mult decât o competiție muzicală, este un eveniment care aduce artiști din întreaga Europa, și nu numai, pe aceeași scenă. Este o experiență completă: show, muzică, emoție, mândria și responsabilitatea de a duce numele țării tale în afara granițelor ei. Deși pe de-o parte sunt trist că nu sunt acum în Stockholm, pregătindu-mă să îmi reprezint țara pe scena muzicii europene, sunt pe de altă parte bucuros să văd toata susținerea din aceste zile, solidaritatea românilor, emoțiile pe care muzica le transmite oamenilor! Vă mulțumesc că ați venit astăzi, aici, în număr atât de mare. Sunt mândru să cânt piesa Moment of Silence în fața voastră!”, a declarat Ovidiu Anton, câștigătorul Selecției Naționale Eurovision 2016.
Tot astăzi, directorul General EBU, Ingrid Deltenre, se află în România, ocazie cu care, Ovidiu i-a adresat acesteia invitația de a participa la concertul său din Centrul Bucureștiului. ”Vizita doamnei Ingrid Deltenre în București mi s-a părut ocazia perfectă pentru a demonstra, încă o dată, că sunt pregătit să urc pe scena Eurovision 2016. Am pregătit acest concert, cu sprijinul PRO TV, la care am invitat-o și pe reprezentanta EBU, pentru a avea ocazia de a cânta piesa Moment of Silence în fața publicului care își dorește România înapoi în competiție. Încă sper ca cei șase ani de muncă pentru a ajunge aici să se materializeze în prezența noastră, a artiștilor și a țării, pe scena muzicii europene, în Stockholm.”, a spus Ovidiu Anton înainte de a urca pe scenă.
Din Centrul Istoric, Ovidiu a plecat, împreună cu trupa sa, către strada Stockholm din București, pentru a demonstra tuturor românilor dorința și determinarea lui de a ajunge în Stockholm. Întreg drumul cu o platformă deschisă a fost aplaudat de trecători, care au putut asculta piesa Moment of Silence, interpretată de Ovidiu până la destinație. „Datorită susținerii românilor, noi am ajuns la Stockholm! Simt că mesajul piesei noastre a atins inimile oamenilor, iar acesta este un câștig enorm pentru noi!” a adăugat Ovidiu.
Mai sunt 3 zile până la startul Eurovision 2016, iar românii continuă să își arate susținerea față de Ovidiu Anton și reprezentarea României pe scena muzicii europene, prin semnarea petiției disponibile pe petitie.protv.ro și mesajele de încurajare trimise artistului.
#ComeTogetherForRomania