– Balerina Ioana Ghivercea: “Îmi doresc ca România să fie mândră de toţi copii talentaţi şi să le acorde mai mult sprijin”
«Românii au valoare şi vrem să dovedim asta împreună», acestea sunt cuvintele cu care, matinalii de la Radio21, Paul, Ioana şi Bogdan încep fiecare emisiune.
«Vrem să demonstrăm, aşa cum, de-altfel, am promis tuturor oamenilor, că: românii au valoare şi speranţă, tinerii sunt super şi, cu siguranţă, România are viitor pentru că suntem înconjuraţi de oameni care, deşi poate nu atât de cunoscuţi si promovaţi, pun pasine în tot ceea ce fac şi îşi dovedesc talentul prin performanţele notabile pe care le înregistrează an de an.» explică prezentatorii emisiunii BINE DIMINEAŢA.
Un român de valoare este şi Ioana Lucia Ghivercea, care reuşeşte să impresioneze publicul de fecare dată când urcă pe scenă, şi excelează în tot ceea ce face.
La numai 11 ani, micuţa balerină are un palmares impresionant: reuşind performanţa de a reveni de fiecare dată în ţară cu câte un trofeu câştigat la toate competiţiile internaţionale la care a participat: locul 1 mondial la «International Dance Competition Hellas 2009 (Atena)» – secţiunea Balet Modern, locul 2 mondial la «Dance World Cup 2009 (Anglia)» – secţiunea Balet Clasic, locul 1 la «World Dance Masters 2010 (România şi Croaţia)» – secţiunile Dans Contemporan şi Musical.
„Am început să merg, încă de mică, la sala de balet şi încet încet am descoperit o lume a mişcării care mă fascina, am descoperit că puteam fi oricine îmi doream, dar mai ales o prinţesă într-o lume a artei, a mişcării şi a muzicii. Aşa am început, şi, cu timpul, prinţesa din vis se putea transforma într-o lebădă, în Şeherezada, în Hansel, într-un personaj vesel sau trist şi asta a devenit incitant pentru că simţeam că pătrund într-o lume a perfecţiunii.” le-a explicat Ioana, matinalilor de la Radio 21.
Un suflet atât de mic, o fiinţă atât de fragilă în aparenţă, a reuşit să-i surprindă pe cei trei matinali de la „Bine Dimineaţa”, prin maturitatea exprimării, prin puterea şi sensibilitatea cuvintelor, prin atitudinea sa determinată care îi depăşeşte mult vârsta, dar care îi dovedeşte pasiunea şi profesionalismul cu care abordează orice activitate, mai ales atunci când este vorba de balet. Această senzaţională „micuţă balerină a României”, cum i se spune la concursuri, îşi reprezintă ţara cu mândrie, de fiecare dată când are ocazia şi este foarte bucuroasă că este româncă.
„Îmi doresc atât de mult să devin o mare balerină, sunt foarte conştientă că mai am multe de învăţat şi poate n-o să termin în viaţa asta dar voi munci pentru ţara mea, pentru că vreau să-i păstrez imaginea de ţară cu copii talentaţi, vreau să am puterea să mă mândresc, şi de acum înainte, că sunt româncă. Îmi doresc, însă, ca şi ţara noastră să acorde tuturor copiilor de performanţă mai multă atenţie, sprijin şi preţuire, pentru că, în momentul de faţă, se pare că are alte griji” a declarat Ioana în emisiunea BINE DIMINEAŢA, de la Radio 21.
Românii au valoare, cred cu tărie şi vor să demonstreze matinalii de la Radio 21. Şi, în fiecare săptămână vor aduce, în faţa ascultătorilor, oameni cu care ne mândrim cu toţii, oameni care ne plac, oameni care ne inspiră.