Echipa Visuri la cheie a dus aseară mai departe visul familiei Motrogan, acela de a le oferi celor doi copii, Nico și Radu, o locuință frumoasă în care să poată crește liniștiți, să învețe și să se joace. Dragoș Bucur, Adela Pârvu, Alina Vîlcu și Omid Ghannadi au reușit în numai două săptămâni să transforme radical o casă distrusă și să aducă o rază de speranță în sufletele micuților.
A doua ediție a sezonului patru Visuri la cheie a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 11.8 puncte de rating și 30.1% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de aproape două ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 6.3 puncte de rating și 16.1 % share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.8 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:48, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 2.2 milioane de români.
O casă nouă și speranța pentru o viață mai bună
Familia Motrogan din localitatea Urziceni a avut parte miercuri de o surpriză uriașă din partea echipei Visuri la cheie. În ciuda problemelor prin care au trecut în ultima perioadă, micuții Nico și Radu, mătușa și unchiul lor, dar și cei doi bunici, au avut puterea să zâmbească atunci când au realizat că de acum înainte vor locui într-o casă nouă și vor avea șansa la un viitor mai bun.
Cât timp echipa de arhitecți, designeri și constructori au lucrat pentru a îndeplini visul familiei, Nico și Radu, împreună cu verișoara, unchiul și mătușa lor, au mers într-o vacanță de neuitat la munte, s-au plimbat împreună, au vizitat pentru prima dată locuri nemaivăzute, s-au jucat și au făcut diverse activități care le-au adus bucurie și dorința de a-și crea noi amintiri.
După două săptămâni, familia Motrogan a revenit la Urzicei și a regăsit o casă nouă, un loc în care cei mici vor putea să se dezvolte frumos, fără lipsuri și griji. Întregul spațiu a fost renovat în stil contemporan, modern, deoarece acesta era visul părinților, Mihai și Adriana, iar fiecare cameră are acum amprenta personalității fiecărui membru, dar și câteva mesaje pentru un viitor mai bun. Acum, locuința are spații generoase atât pentru dormit, cât și pentru studiu, relaxare, depozitare sau pentru joacă și petrecut timpul împreună. Adela, Alina și Omid au ales culori pastelate și decorațiuni care întregesc perfect locuința și care aduc bucurie și optimism.
Miercurea viitoare, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va ajunge în localitatea Periș pentru a îndeplini dorința familiei Gheorghe și a ajuta la schimbarea destinului acesteia.