Gospodarii pețiți de Anamaria Prodan Reghecampf sunt cu un pas mai aproape de însurătoare! Dacă până acum au avut destul timp să le cunoască pe fete, să se gândească la cea care este potrivită pentru ei, ieri seară au luat decizii grele: pe cine elimină? Ion Cucu a făcut alegerea: a eliminat-o pe Ionela! Deși a spus că nu e surprinsă și că se aștepta la orice decizie, Ionela a fost evident deranjată de faptul că nu a fost aleasa gospodarului.
Gospodar fără pereche a condus topul audiențelor pe toate categoriile de public: comercial, urban și național!
În minutul de aur de la 20:48, peste 2.5 milioane de români urmăreau povestea dintre gospodari și fetele care vor să le cucerească inimile. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 ani, PRO TV a obținut pe intervalul show-ului Gospodar fără pereche 10.7 puncte de rating și 27.2% share, în timp ce televiziunea de pe locul secund a înregistrat 10.2 puncte de rating și 25.9% share.
După ce a avut câteva zile mai grele la stână și nașul său a încercat să-i vină în ajutor, Bogdan Năstase a avut parte de o surpriză neplăcută, atunci când Flory a spus că nu mai vrea să stea la stână și că a luat decizia de a pleca acasă. Situația nu este roz nici la ceilalți gospodari, oricât ar încerca ei să mențină echilibrul între fetele care se luptă pentru inimile lor.
Săptămâna viitoare, gospodarii continuă să caute metode prin care să le facă pe fete să se îndrăgostească de ei, în speranța că, la final le vor vedea purtând rochii de mireasă.