Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Romanian Software a lansat o aplicație care ajută firmele să facă scenarii de bugetare, în contextul crizei COVID-19

Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software

Romanian Software, unul dintre liderii pieței din România în dezvoltarea și implementarea de soluții software pentru departamentul de resurse umane, a lansat o aplicație care permite companiilor să facă diferite scenarii de bugetare și să gestioneze mai eficient fondurile de care dispun, în contextul crizei sanitare. Compania a investit peste 20.000 de euro în dezvoltarea acestei noi funcționalități, banii provenind din fonduri proprii.

Aplicația îi ajută pe manageri să răspundă cu acuratețe la situații precum: ”Ce economii faci în lunile în care angajații sunt în șomaj tehnic?”, “Cât din bugetul departamentului salvăm dacă înghețăm bonusurile?”, ”Cum îți vor afecta bugetul eventualele reduceri de salarii sau concedierile colective?”, “Ce costuri implică reconfigurarea birourilor pentru a permite distanțarea fizică?”.

“Ne-am gândit la provocările cărora companiile trebuie să le găsească rapid rezolvare și am creat o aplicație care să le ajute să facă toate scenariile de bugetare posibile și să ia decizii inteligente de business. Este un instrument complex, dar intuitiv, ușor de adaptat nevoilor diferitelor organizații din domeniile: bancar, construcții, energie, industrie alimentară, media, servicii, producție, distribuție sau din zona instituțiilor publice”, a declarat Victor Dragomirescu, directorul general al Romanian Software.

Prin aplicația de bugetare, companiile își pot construi bugetul în avans sau, în funcție de contextul economic curent, își pot recalcula bugetele în conformitate cu noile obiective de business. Odată ce utilizatorul s-a autentificat în aplicație, scenariile de tipul “what if” se fac simplu, prin introducerea datelor în sistem.

Astfel, utilizatorii pot calcula cheltuielile cu măririle de salarii, acordarea de bonusuri, sporuri, beneficii sau pot vedea cum sunt impactate resursele companiei de angajările noi, introducerea șomajului tehnic sau de încetarea unor contracte de muncă. Aplicația lucrează cu datele actualizate ale companiilor și face scenarii de bugetare pe departamente și centre de costuri, pentru diferite perioade de timp.

“Calcularea bugetului este esențială în orice companie, indiferent dacă ne referim la alocarea resurselor, evaluarea performanțelor sau la dezvoltarea unor noi strategii de business. Pentru că este un proces de calcul complex, care consumă mult timp, companiile obișnuiesc să îl facă trimestrial sau anual. Cu aplicația dezvoltată de Romanian Software, proiecțiile pentru bugetarea costurilor salariale și operaționale se pot face mai des și punctual, pe departamente sau centre de costuri”, a explicat Victor Dragomirescu.

Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software
Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software

Aplicația de bugetare le oferă astfel un avantaj companiilor, mai ales în situații imprevizibile, așa cum este cazul pandemiei actuale. În prezent, managerii sunt obligați să ia rapid decizii pentru a gestiona criza și pentru a-și securiza business-urile și angajații.

Aplicația dezvoltată de Romanian Software ajută companiile să facă toate scenariile de bugetare posibile și să își recalibreze afacerile pentru a nu bloca activitatea. “Am creat acest software ținând cont de măsurile luate în piața muncii pentru a proteja salariații, odată cu declanșarea stării de urgență, astfel că angajatorii pot face inclusiv scenarii legate de introducerea șomajului tehnic”, a adăugat directorul general al Romanian Software.

Aplicația de bugetare este integrată în platforma de HR colorful.hr și poate fi testată gratuit timp de 30 de zile. În prezent, platforma colorful.hr este folosită de mai bine de 600 de companii și de peste 3.000 de manageri și specialiști HR. Romanian Software procesează datele a peste 250.000 de angajați din România.

Chiar și în această perioada de criză, Romanian Software investește în tehnologie de ultimă generație și dezvoltă funcționalități și aplicații noi, capabile să preia cât mai multe activități de la specialiștii HR, pentru ca aceștia să își rezolve eficient sarcinile de serviciu, chiar și când lucrează de acasă. Compania va lansa în curând un asistent virtual care ajută salariații să solicite adeverințe și să depună cereri de concediu, oricând, de oriunde, nemaifiind necesară interacțiunea umană.

Acest chatbot inteligent are ca principal scop facilitarea lucrului de la distanță pentru departamentele de resurse umane în relația cu angajații. Mai exact, prin intermediul său, departamentele de HR se degrevează de sarcinile mici, repetitive, care le consumă mult timp, cum ar fi eliberarea și înmânarea adeverințelor, aprobatul cererilor de concediu și ținerea evidenței angajaților aflați în proiecte versus cei aflați în concedii, iar salariații primesc mai rapid răspunsurile și documentele care le sunt necesare.

“Lucrăm la un asistent virtual pentru că vrem să venim în sprijinul companiilor interesate să le ofere angajaților experiențe mai bune chiar și acum, când lucrează de acasă, fără să fie nevoie să mai dea mailuri, telefoane sau să se deplaseze la birou. Soluțiile dezvoltate de noi până acum automatizează o bună parte din munca departamentelor de resurse umane, iar acest chatbot vine ca un ajutor în această perioadă, când majoritatea angajaților lucrează de acasă, iar interacțiunea umană trebuie redusă la minimum”, a mai spus Victor Dragomirescu.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.