Săptămâna aceasta se desfăşoară în TVR înregistrările pentru un nou program din grila de toamnă a TVR Cultural. Este vorba de „Muzici dintr-o expoziţie", un nou format care, din 4 octombrie ora 16.00, va aduce la TVR Cultural de-a lungul a 12 săptămâni, o emisiune dedicată ansamblului Romanian Piano Trio şi muzicii de cameră.
„Muzici dintr-o expoziţie" va oferi o colecţie de lucrări celebre, înregistrată în aceste zile în mod special pentru TVR Cultural de Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Horia Mihail, pe scurt Romanian Piano Trio, în condiţii tehnice de excepţie. Mai mult, această antologie camerală va beneficia de prezentări realizate de compozitorul Dan Dediu, un alt muzician celebru al cărui nume este legat de cel al TVR Cultural, prin seria de succes intitulată „Aventura sunetelor".
Echipa care semnează formatul „Muzici dintr-o expoziţie" este formată din veterani ai experimentelor muzicale difuzate de TVR Cultural: Oana Drăgulinescu, realizator, Silviu Andrei, imagine, şi Robert Kallos, montaj, un adevărat „Romanian TVR Trio”.
Înregistrările din aceste zile preced turneul pe care Romanian Piano Trio îl va demara la sfârşitul acestei luni prin 25 de oraşe ale ţării. Ca de fiecare dată, TVR Cultural va oferi spaţii importante turneului intitulat „MusicOn LG 2008", reporterii Jurnalului Cultural urmând să ofere permanent ştiri şi comentarii zilnice.
„Romanian Piano Trio şi-a legat destinul de TVR Cultural încă de acum trei ani, de la primul turneu şi odată cu campania postului «Despre Schumann, numai de bine». A urmat turneul Stradivarius, un eveniment important pentru TVR Cultural, aşa că «Muzici dintr-o expoziţie», un regal de muzici bune, înveşmântate în vorbe de duh şi imagini de calitate, este o continuare firească a unei excelente colaborări cu cei trei artişti de valoare. Îi invităm pe telespectatorii noştri să nu piardă acest prim proiect al grilei de toamnă”, a declarat Daniela Zeca Buzura, directorul TVR Cultural.
{mosloadposition user10}