în domeniul aeroportuar
Finmedia aduce în discuţie, în premieră pe piaţa din România, timp de 2 zile – pe 15 şi 16 noiembrie, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza din Bucureşti –, un subiect de mare actualitate, însă insuficient explorat până în momentul de faţă: evoluţia sectorului aeroportuar şi influenţele directe asupra aeroporturilor – ca punct de decolare pentru avioane, ca oportunitate de afaceri pentru investitori, ca spaţiul de relaxare şi cumpărături pentru călători –, asupra infrastructurii aeroportuare, a impactului dezvoltării zonelor adiacente şi, în general, asupra ecosistemului. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Guvernului României – Ministerul Trasporturilor şi al Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu sprijinul Asociaţiei Române a Operatorilor Privaţi din Aviaţie şi al Romanian Airport Services. În calitate de parteneri, îi vom avea alături pe Bouygues Batiment International, Bouygues România, SIVECO România, Aerotravel Lufthansa City Center, Search Corporation, 3M România, IPTANA, Astra Asigurări, Max Boegl România, CISCO Systems România. Importanţi jucători pe piaţa de profil au transformat zborul într-o adevărată artă. Datorită lor, destinaţii cândva inaccesibile, aflate la mii de km departare, sunt mai aproape de noi. În avioanele lor simţi atmosfera caldă, respectul faţă de pasageri şi, mai presus de toate, siguranţa. Indiferent că este vorba despre călătorii de afaceri, despre zboruri cu destinaţii turistice sau făcute pentru a ajunge la muncă în străinătate, avionul este fără îndoială cel mai rapid mijloc de transport, iar odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi cu facilităţile de trecere a frontierelor cu documentaţie simplificată, numărul pasagerilor a crescut considerabil, determinând în lanţ creşterea şi diversificarea serviciilor operatorilor de profil şi mărirea spaţiului din imediata apropiere a aeroporturilor.
Importanţi factori de decizie, cu expertiză în domeniu, vor lua cuvântul pe parcursul celor 2 zile ale conferinţei. Autorităţile locale vor fi reprezentate de: Ludovic Orban, ministrul transporturilor; Lucia Morariu, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi profesii liberale; Daniel Achim, şef serviciu aeroporturi, Ministerul Transporturilor; Florea Geica, director general la Autoritatea Aeronautica Civilă Română; Ovidiu Traichioiu, director aeroporturi la Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi alte personalităţi. Alături de Gabriel Tara, director general al companiei naţionale Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, vor participa reprezentanţi din conducerea de aeroporturi din ţară – Târgu Mureş, Sibiu, Timişoara – şi se vor prezenta studii de caz pe marginea proiectelor de deschidere a unor aeroporturi noi în Braşov şi Brăila. Donato Chiarini, preşedintele Delegaţiei Comisiei Europene în România, va informa audienţa despre fondurile UE destinate industriei aeroportuare de la noi, iar Torsten Heid, şef departament fonduri europene, Consultant Senior la Symbios AG, Germania, va aduce în discuţie partea de finanţare a proiectelor de transport de către Comisia Europeană. Un studiu de caz despre aeroportul din Viena, susţinut de dr. Michael Fazekas, Managing Director, va demonstra prin puterea exemplului nivelul de dezvoltare pe care îl poate atinge activitatea aeroportuară.
A doua zi a conferinţei va debuta cu 2 workshopuri ce se vor desfăşura în paralel, cu subiecte de interes privind zona comercială din incinta aeroporturilor, impactul asupra infrastructurii aeroportuare, transportul de marfă. Spaţiul interior a devenit o adevărată platformă pentru investiţii şi afaceri, aici regăsindu-se supermarketuri, bănci, cafenele, case de schimb valutar etc. Dezvoltarea infrastructurii este susţinută şi de proiectul Metrorex de construire a unei linii de tren rapid în direcţia Otopeni, iar Doru Matei, şef serviciu Cargo la Tarom, va vorbi despre volumul trasportului de marfă manipulat în incinta aeroportuară. Programul celei de-a doua zile cuprinde şi un workshop despre servicii şi produse aeroportuare, soluţii de e-business şi, la final, o masă rotundă la care vor sta reprezentanţi ai operatorilor aerieni şi ai consumatorilor finali. Printre invitaţii la această ultimă secţiune se numără Gheorghe Bârlea, director general al Tarom, iar din partea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România: Florin Tancu, preşedintele comisiei IATA, Alin Burcea, preşedintele comisiei Outgoing, Dana Vitomirescu, consilier de specialitate.
„Am gândit acest eveniment ca o premieră pe piaţa din România, în sprijinul cunoaşterii şi al alinierii activităţii aeroportuare de la noi cu ce întâlnim în străinătate. Cu siguranţă, participarea internaţională va aduce un plus de valoare manifestării, deoarece tindem spre anumite standarde. Asemenea marilor aeroporturi din lume, constituite ca adevărate oraşe în miniatură, şi industria aeroportuară din România este în plin avânt. Potenţialul comercial al spaţiului din incinta aeroporturilor şi din imediata apropiere este incontestabil şi este de dorit ca această oportunitate să fie pe deplin valorificată. Suntem ţara cu un număr record de aeroporturi raportat la numărul de locuitori, o parte funcţionale, altele în fază de proiect, iar calitatea serviciilor se îmbunătăţeşte continuu. Traficul intens atrage după sine consumul ridicat de produse şi servicii în direcţia dezvoltării zonei aeroportuare”, afirmă Graţiela Petrescu, Project Manager al Finmedia.
{mosloadposition user10}