- Peste 50 de speakeri internaționali și 500 de participanți vor fi prezenți la prima ediție a Climate Change Summit, care va avea loc pe 4-5 octombrie la Teatrul Odeon din București.
- Cercetători, antreprenori și factori de decizie la nivel național și european, precum și inovatori din lumea corporativă și societatea civilă, vor prezenta idei pentru un viitor sustenabil.
- Misiunea Climate Change Summit este de a identifica soluții la provocările climatice prin conversații despre politici climatice, finanțare sustenabilă și inovație tehnologică.
- Toate informațiile despre eveniment sunt disponibile pe climatechange-summit.org.
BRD Groupe Société Générale, în calitate de inițiator și partener fondator, și Social Innovation Solutions, organizație activă în sustenabilitate, impact social și inovație, vor organiza Climate Change Summit pe 4-5 octombrie 2022, la Teatrul Odeon din București și evenimente conexe la Palatul Parlamentului și Palatul Victoria.
Evenimentul este primul summit din țara noastră dedicat schimbărilor climatice și are ca obiectiv să fie în fiecare an forumul de referință pentru ca liderii naționali și europeni din domeniu să identifice soluții aplicabile la nivel local și regional în domeniul politicilor climatice și sustenabilității. Printre cele mai importante teme de pe agenda primei ediții a Summitului se vor număra tranziția către o economie verde, finanțările și investițiile sustenabile, soluții sustenabile în energie, agricultură și în industria alimentară sau modul în care tehnologii precum AI sau Blockchain pot deveni instrumente de combatere a efectelor schimbărilor climatice.
În 2021, Uniunea Europeană și-a propus și asumat să reducă emisiile de gaz cu efect de seră cu minimum 55%[1] și să atingă neutralitatea climatică până în anul 2050[2], iar mai bine de o treime dintre cele mai importante companii din Europa și-au asumat, de asemenea, obiectivul net-zero până în 2050[3]. Însă, potrivit unui studiu actualizat la începutul anului 2022 de Organizația Națiunilor Unite, multe dintre efectele încălzirii globale sunt deja ireversibile.[4] Astfel, în ultimii doi ani, peste 150 de țări, printre care și România, au publicat strategii ample de limitare a impactului asupra mediului și încetinire a ritmului schimbărilor climatice.[5]
Printre cei 30 de speakers Climate Change Summit confirmați până în acest moment se numără lideri globali în domeniu, experți și antreprenori cum ar fi Linda Zeilina – CEO și fondator, The International Sustainable Finance Center; Mark Campanale – Fondator, Carbon Tracker Initiative; Oliver Harman – Cities Economist, Oxford University; Hacina Py – Chief Sustainability Officer, Société Générale; Nicolas Brien – Președinte, European Startup Network; Giedrimas Jeglinskas, Assistant Secretary General for Executive Management, NATO; Tania Santivanez – Regional Officer, UN Food and Agriculture Organization, Ștefania Racolta-Cruceru, Associate Director, Head of EU Green Finance, EBRD; Alex Găvan – activist de mediu și alpinist, Corina Murafa – expert în politici de energie, sau François Bloch – CEO, BRD – Groupe Société Générale.
„Am inițiat Climate Change Summit pentru că ne dorim ca România să găsească soluții de dezvoltare care să țină cont de impactul asupra climei. Rolul nostru fundamental, ca bancă, este acela de a furniza soluții financiare inovatoare care să asigure tranziția către o economie verde – justă față de oameni, resurse și mediu. Dar credem că putem să facem mai mult: să construim și să creștem, alături de parteneri, un spațiu al ideilor și al soluțiilor care să ajute economia, dar și societatea să avanseze mai rapid. Alături de mediul de business, cel academic, de autorități, ONG-uri și inovatori sociali, vom aduce în acest eveniment expertiza noastră și a Grupului Société Générale, care de peste 20 de ani finanțează proiecte de sustenabilitate de pe toate continentele și în varii industrii, ajutând la dezvoltarea unor noi modele de business”, a declarat François Bloch, CEO, BRD – Groupe Société Générale.
La rândul său, Ciprian Stănescu, Președinte și CEO al Social Innovations Solutions (SIS), a adăugat: „Chiar dacă unele schimbări climatice sunt ireversibile, ne dorim ca prin Climate Change Summit să contribuim la o altă schimbare ireversibilă: o nouă mentalitate de futuremaker și o comunitate de lideri care să construiască, împreună, soluții sustenabile pentru viitor. Transformările digitale și de tehnologie, noile modele de business circulare și sustenabile, o nouă generație de antreprenori pentru care impactul social este noul normal și ambițiile marilor companii și ale Europei pentru o economie verde ne dau speranță pentru viitor. Aducem, începând cu octombrie 2022 la București, inspirație din toată lumea pentru o conversație cu adevărat relevantă pentru viitor.”
În cadrul evenimentului, echipa SIS va lansa și prima ediție a „Climate & Sustainability Business Index”, un studiu despre percepțiile și ambițiile mediului de business despre impactul schimbărilor climatice în România. De asemenea, pe 21-22 septembrie, în cadrul platformei Climate Change Summit, peste 100 de actori cheie – autorități centrale și locale, lideri de business și civici – vor participa la opt sesiuni de foresight despre impactul schimbărilor climatice în România anului 2030.
Climate Change Summit face parte din filosofia BRD Lumea9, platforma de sustenabilitate care reunește toate temele pe care banca le consideră a fi importante pentru construirea unui viitor mai bun: educație, cultură, societate, știință, tehnologie și mediu. BRD se angajează să integreze principiile referitoare la drepturile omului, condițiile de muncă și lupta împotriva corupției în toate activitățile sale și să participe în mod activ la promovarea principiilor din lanțul valoric.
Printre partenerii primei ediții a evenimentului Climate Change Summit se numără Mastercard, partenerii organizaționali Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, Confederația Patronală Concordia, WWF România, Ashoka România, EPG, GEYC, EfdeN, Consiliul Tineretului din România, Asociația Parcul Natural Văcărești, CONAF și partenerii de conținut InfoClima.ro și Solutions.
[1] Față de nivelul din 1990. World Economic Forum, EU details ambitious plan to meet net-zero goals weforum.org/agenda/2021/07/eu-details-ambitious-plan-to-meet-net-zero-goals.
[2] Comisia Europeană, Climate strategies & targets, ec.europa.eu/clima/eu-action/climate-strategies-targets_en.
[3] Potrivit unui studiu lansat de Accenture în luna octombrie 2021, Reaching net zero by 2050, accenture.com/hk-en/insights/consulting/reaching-net-zero-by-2050.
[4] BBC, Climate change: IPCC report warns of ‘irreversible’ impacts of global warming, bbc.com/news/science-environment-60525591.
[5] SciDev, COP26 climate summit: facts and figures, scidev.net/global/cop26-climate-summit-facts-and-figures.