Radio Romania, in colaborare cu Academia Romana, deruleaza de doi ani proiectul editorial ,,Romania se prezinta: Descopera excelenta”. In cadrul acestuia, reteaua studiourilor regionale Radio Romania difuzeaza saptamanal, in fiecare sambata intre orele 7.30 si 8.00, o emisiune cu acoperire nationala ,,Romania de nota 10”.
Demersul urmareste cunoasterea de catre public a unor istorii de viata exemplare si a valorilor de necontestat pe care societatea romaneasca le propune universalitatii.
Primele 50 de emisiuni ,,Romania de nota 10”, care au fost difuzate pana acum in cadrul acestui proiect, se regasesc in audiobook-ul “Romania se prezinta: Descopera excelenta!”, volum a carui lansare va avea loc marti, 22 martie 2011, ora 13.00, la Clubul Academicienilor din cadrul Academiei Romane.
Lansarea va avea loc in prezenta domnului András István Demeter – Presedinte Director General al Societatii Romane de Radiodifuziune si a domnului acad. Prof. dr. Ionel Haiduc – Presedintele Academiei Romane.
La eveniment vor participa academicieni, membrii ai Consiliului de Administratie al SRR, reprezentanti de marca ai spiritului romanesc printre care amintim: prof. univ. dr. Andrei Firica – membru al Academiei de Stiinte Medicale, prof. univ. dr. George Litarczek – creatorul anesteziei moderne in Romania, Mihai Malaimare – membru CNA, dr. Raed Arafat – subsecretar de stat, Ministerul Sanatatii, Andrei Plesu, Rasvan Theodorescu, Ion Caramitru – director TNB etc.