România devine prima ţară din regiune care lansează un centru partener al serviciului BMW Motorrad Rent a Ride. Este vorba de un portal web, compatibil şi cu browserul de telefon mobil, care permite rezervarea de servicii de închiriere pe termen lung şi înscrierea la tururi organizate.
Platforma este disponibilă pe patru continente: Europa, Africa, Asia şi America de Sud. Serviciile sunt asigurate prin intermediul dealerilor autorizați BMW Motorrad, iar Moto-Hub Bucureşti devine al 199-lea partener înscris pe platformă.
Este un nou pas într-o prezenţă tot mai susţinută a BMW Motorrad în România, după ce luna aprilie anunţa extinderea BMW Moto-Hub Bucureşti de la service, la centru complet dedicat al mărcii şi deschiderea service-ului pentru motociclete la BMW XCARS Mureş.
Prin Rent a Ride clienţii pot rezerva online motociclete pentru o zi, un week-end, o săptămână sau chiar mai mult. Acestea vor fi preluate de la partenerul BMW Motorrad. Suplimentar, clienţii pot solicita şi echipamente şi accesorii, alături de motociclete.
Prin Rent a Ride se pot rezerva şi tururi speciale organizate de către aceeaşi partneri. Moto-Hub are deja o experienţă bogată în acest domeniu cu tururi organizate în Europa, Africa şi America Latină. În 2021, Moto-Hub va oferta un prim tur prin proiectul Rent a Ride şi alte şase direct către clienţi: în România (off-road şi on-road), Grecia, Maroc şi Columbia. Din 2022 se vor adăuga tururi şi în alte ţări: Bulgaria, Turcia, Serbia, Macedonia, Albania, Muntenegru, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Portugalia, Franţa şi încă 2 destinaţii surpriză.
“Alăturarea României la proiectul Rent a Ride nu este doar o oportunitate pentru turiştii internaţionali să descopere România, dar şi pentru clienţii locali să experimenteze motocicletele BMW în teste de lungă durată şi în experienţe bine organizate atunci când călătoresc în afara ţării. Este un nou pas în diversificarea continuă a gamei de servicii pe care le oferim, alături de pachetele de finanţare la nivelul pieţei auto Easy ride Select, traninguri pentru îmbunătăţirea mersului pe motocicletă, etc.”, explică Ionuţ Bâtu, BMW Motorrad Brand Manager pentru România şi Bulgaria.
În oferta de motociclete disponibile în România sunt modele din gama GS – F 850 GS, R 1250 GS şi R 1250 GS Adventure, dar şi motociclete precum S 1000XR sau R 18. Pachetele de închiriere sunt disponibile începând de la 110 euro pentru F 850GS pentru o zi, 330 euro pe weekend sau 630 euro pe săptămână.