Marţi, 2 septembrie, de la ora 10.30
TVR 1 prezintă pe 2 septembrie „România pledează la Haga”, o ediţie specială în transmisiune directă, moderată de jurnalistul Luca Niculescu.
„În emisiunea din 2 septembrie vorbim despre mizele procesului de la Curtea Internaţională de Justiţie dintre România şi Ucraina. Cele două ţări îşi dispută împărţirea platoului continental al Mării Negre şi zona economică exclusivă”, explică Luca Niculescu. „Miza cea mai importantă este cea economică: în cazul în care România câştigă, ţara noastră are asiguraţi 15 ani de independenţă energetică, ca urmare a importantelor zăcăminte de gaz şi petrol aflate în subsolul Mării Negre”, declară jurnalistul.
Cheia acestui proces ar putea fi minuscula insulă a Şerpilor (0,17 km²). Dacă este declarată insulă, aşa cum doreşte Ucraina, Kievul are şanse mai mari să câştige procesul. Dacă e declarată doar stâncă, aşa cum susţine România, bazându-se pe faptul că acolo nu există apă potabilă, Bucureştiul ar putea câştiga.
În 2 septembrie începe etapa pledoariilor procesului dintre Ucraina şi România (etapa scrisă a durat aproape 4 ani). Aceasta presupune pledoarii timp de aproape trei săptămâni, verdictul urmând să fie dat cel mai târziu la începutul anului viitor.
Emisiunea de la TVR 1 din 2 septembrie (10.30 – 12.00) va aborda toate aceste subiecte. Invitaţi în studiou vor fi istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, şi Titus Corlăţean, euro deputat PSD. Prin intermediul unui duplex, Luca Niculescu va intra în dialog cu ministrul de externe, Lazăr Comănescu şi, live, telespectatorii TVR 1 vor putea asista la prima parte a pledoariei agentului guvernamental Bogdan Aurescu la Haga. Punctul de vedere al Ambasadorului Ucrainei la Bucureşti, Excelenţa Sa Markiyan Z. Kulyk, va putea fi ascultat într-un interviu realizat de Tudor Naparu.
Ediţia specială din 2 septembrie reprezintă o continuare a interviului în cinci episoade cu Bogdan Aurescu, realizat de Direcţia Ştiri şi difuzat la Jurnalul TVR 1 în perioada 25-29 august.
{mosloadposition user10}