Expoziția de fotografie «România, oameni și locuri» a artiștilor români Sorin Onișor și Bogdan Comănescu este deschisă în clădirea Berlaymont, la sediul central al Comisiei Europene din Bruxelles, până la data de 13 februarie 2014.
Organizată sub patronajul comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloș, în parteneriat cu Asociația EquiLife, expoziția reunește 40 de imagini care surprind autenticitatea spațiului rural, realitățile cotidiene ale satului românesc, scene de viață și meșteșuguri, portrete și peisaje din România.
"Această expoziție este o invitație către redescoperirea României rurale, așa cum încă se mai pastrează în unele locuri, dar și o invitație spre a descoperi o parte din rădăcinile Europei – bagajul genetic al continentului, încă păstrat în ritualurile pământului, în agricultură, în viața la sat. Este o expoziție care face parte din seria de evenimente pe care am încercat să le promovez de când sunt la Bruxelles, care va permite cel puțin celor care lucrează sau interacționează cu Comisia Europeană să vadă România și altfel decât la televizor sau în presă. Este totodată o calatorie spre noi înșine, o reflecție asupra identității noastre, ca români și ca europeni", a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, la vernisarea expoziției.
Desemnat în 2010 "Fotograful anului" de către Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR), Sorin Onișor are la activ peste douăzeci de expoziții personale de fotografie și mai mult de 40 de expoziții colective. Primind numeroase distincții la concursuri de fotografie, Sorin Onișor este supranumit și "fotograful satului românesc". "Pentru mine, acasă este oriunde în România" declară Sorin Onișor. "Această expoziție este despre casa mea și a multor oameni care privesc imaginile mele, dar, mai cu seamă, despre casa a numeroși români din diaspora care mă urmăresc”.
Bogdan Comănescu a expus atât în țară, cât și în străinătate, având un portofoliu impresionant de lucrări valoroase. Originar din Caransebeș, Bogdan Comănescu a început studiul artei fotografice pe când era stabilit în Germania, dar s-a intors în România pentru a-și urma chemarea către artă. “Lucrările pe care le-am inclus aici surprind fragmente din viața mea și a altor oameni pe care i-am simțit parte din mine. Experiențele pe care le-am împartășit împreună cu ei sunt de neprețuit iar aceste trăiri le-am putut transmite doar prin fotografie” a declarat Bogdan Comănescu la vernisarea expoziției de la Berlaymont. Împreună, Sorin Onișor și Bogdan Comănescu organizează workshopuri, expoziții și proiecte speciale de fotografie rurală, sub brandul Marea Hoinareală.