Suplimentul ADfel 2012, distribuit alături de ghidul 24FUN, a fost lansat astăzi de redacția IQads pentru a anunța ediția a 7-a a evenimentului de branded entertainment ADfel, care are loc între 13 și 19 august la Fabrica.
Sub umbrela “România iubește neconvenționalul”, suplimentul cuprinde opinii de la creativi din teatru, design, stand-up comedy sau publicitate cu exemplul lor preferat prin care românii se diferențiază de alte popoare. De asemenea, editorii IQads semnează materiale despre campanii neconvenționale dezvoltate local și comentează exemple de situații în care românii se dovedesc a fi inventivi.
În cadrul secțiunii “Creativii iubesc neconvenționalul românesc”, artiști din diferite domenii vorbesc despre umorul inconfundabil al românilor, despre superficialitatea cu care tratăm unele subiecte, despre influența percepției negative pe care o avem despre noi asupra proiectelor în care ne implicăm, despre absurdul unor situații politice întâlnite în ultima vreme, comentează dorința românilor de a adopta modele străine sau plăcerea de a sta la povești. Articolele sunt semnate de Sergiu Floroaia, Eugen Suman, Cutărică, Ștefan Stroe, Octavian Viorel, Codin Pop, Vera Ion, Corina Bernschutz și Motanov Motanul Mov, iar ilustrațiile sunt create de Smoking Cool Cat, Iepurele Mizantrop, Annabella Orosz și Livia Plămădeală.
Articolele din supliment conțin exemple cu cele mai creative campanii neconvenționale dezvoltate în România în ultimul an (“Neconvenționale ca la mama acasă”), comparații între activări neconvenționale create similar în străinătate și la noi (“Un ochi în ograda altora și un ochi în ograda proprie”) și impresii de la ediția ADfel 2011 (“Fantasticele aventuri ale unui rătăcitor și ale camerei sale la ADfel 2011”). De asemenea, pornind de la observația că românii tratează neconvențional evenimentele, unul dintre materiale punctează creativitatea câtorva pancarte care s-au viralizat după ce au apărut în timpul protestelor de la Piața Universității în iarnă (“Protestele unui popor hâtru”), un articol comentează câteva dintre parodiile care s-au răspândit în social media după instalarea statuii lui Traian sau după incidentul cu Adrian Năstase (“Noi, urmașii amuzanți ai lui Traian”) și un altul dă exemple de mesaje creative lăsate de administratorii de blocuri la avizier (“Copywriterul de la Administraţie”).
Înainte ca cele mai reușite parodii înscrise la a șasea ediție Grand Spoof să fie proiectate în cadrul ADfel 2012, am discutat în supliment în articolul “Avem o industrie de publicitate. Râdem și noi puțin de ea?” despre cele mai spoof-uite campanii de anul acesta.
Suplimentul ADfel 2012 poate fi văzut și online aici.
ADfel 2012 este susținut de Realitatea TV, Animal Planet, Discovery Channel, TLC, Mixtopia, Decât o Revistă, Mvcom, Cocor Media Channel, Metropotam, realitatea.net, money.ro, BestJobs, Betacons | Euromedia, Bursa de Reclame, Feeder, Agrafa, 220.ro, Q2M și Funky Donkey. Evenimentul este realizat cu sprijinul 24FUN și Radio Guerrilla.