Trupa 4 Kids şi cântecul Sha-la-la cu care România va participa în data de 8 decembrie, 2007, la Eurovision Junior va intra în concurs pe poziţia a 7-a, după Georgia, Belgia, Armenia, Cipru, Portugalia şi Rusia. Acest lucru a fost stabilit săptămâna trecută la Rotterdam, cu ocazia întâlnirii şefilor de delegaţii care vor participa la Eurovision Junior 2007.
Cu ocazia întâlnirii, pe lângă vizitarea complexului Ahoy care va găzdui evenimentul din 8 decembrie, oficialii EBU au stabilit, în prezenţa şefilor de delegaţii, ordinea intrării în concurs. La fel ca şi în anii anteriori, nu s-a folosit o simplă tragere la sorţi, ci au fost mai multe etape. Astfel, întâi au fost stabilite ţările care vor ocupa primul şi ultimul loc, după care, tot prin tragere la sorţi, s-a aflat care va fi poziţia ţării organizatoare, Olanda. Celelalte ţări au fost împărţite în grupe de câte trei pentru alte runde de extrageri, la final ordinea stabilită fiind următoarea: Georgia, Belgia, Armenia, Cipru, Portugalia, Rusia, România, Bulgaria, Serbia, Olanda, Macedonia, Ucraina, Suedia, Malta, Grecia, Lituania şi Belarus. Ediţia din acest an a concursului Eurovision va fi marcată de mai multe premiere, atât din punct de vedere organizatoric, dar şi ca spectacol. De exemplu, în acest an Spania a decis să nu mai participe Eurovision Junior, urmând să revină în concurs la ediţia de anul viitor care se va desfăşura în Cipru. O altă premieră este implicarea organizaţiei UNICEF către care vor fi direcţionate o parte dintre fondurile strânse de acest eveniment european. Pe partea de spectacol, organizatorii au dezvăluit, printre altele, că a fost compus un imn special al evenimentului, care va fi interpretat de toţi copiii prezenţi pe scena sălii Ahoy din Rotterdam, în seara de 8 decembrie. O altă noutate anunţată a fost că evenimentul va avea, pe lângă site-ul oficial şi o pagină dedicată pe You Tube, la adresa www.youtube.com/junioreurovision.
{mosloadposition user10}