Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

România este în centrul afacerilor: cum a ajutat UPS compania Xindao să își păstreze avantajul competitiv într-un mediu de business nou

Harjan Boes

Provocarea
Schimbarea unui întreg lanț de aprovizionare și a unei rețele de distribuție nu este o operațiune simplă și, adesea, este amânată, din motive întemeiate. Dar când principala unitate de producție a unei companii este relocată într-o zonă geografică diferită, proiectarea rețelei de distribuție devine o prioritate. Acest lucru s-a întâmplat atunci când Xindao, un renumit furnizor de produse promoționale și cadouri pentru segmentul business, a decis să relocheze procesul de producție din Olanda în România, prin intermediul filialei sale, tipografia și imprimeria Printmasters. Xindao a avut nevoie de o transformare completă a lanțului de aprovizionare pentru a-și menține serviciile la un nivel înalt de calitate într-un moment de dezvoltare a afacerii și pentru a continua să deservească clienții din peste 80 de destinații europene și internaționale.

Soluția
„Era extrem de important ca procesul de tranziție al lanțului de aprovizionare să se desfășoare astfel încât clienții noștri să nu fie afectați. Iar pentru a realiza acest lucru aveam nevoie de un furnizor care să ne împărtășească viziunea despre excelență în afaceri. Întâlnirea cu echipa UPS a fost o demonstrație de profesionalism și atitudine pozitivă și ne-au oferit soluțiile de logistică de care aveam nevoie”, a declarat Johnny de Witte, Supply Chain Manager Xindao.

O condiție esențială pentru Xindao a fost găsirea unei soluții care să includă colectarea zilnică de la fabrică după-amiaza târziu, astfel încât comenzile să poată fi prelucrate și apoi colectate de la unitatea de producție în aceeași zi. Având în vedere volumul foarte mare de colete, UPS a pus la dispoziția exclusivă a Xindao un camion pentru a colecta și transporta zilnic coletele Xindao către centrul operațional UPS din aeroportul Cluj-Napoca.
UPS a accelerat, de asemenea, procedurile vamale pentru transporturile internaționale prin implementarea unui proces de pre-vămuire. UPS se ocupă de procedurile vamale în baza facturilor și a altor documente furnizate de Xindao, înainte ca pachetele să ajungă la centrul UPS și la biroul vamal respectiv. Această procedură permite ca eventualele probleme să fie identificate, rezolvate și corectate înainte ca pachetele să ajungă la biroul vamal de la centrul UPS. Astfel, ultima etapă din procesul de vămuire se desfășoară rapid și fără probleme și toate coletele părăsesc țara în aceeași zi.

„UPS a implementat, exclusiv pentru noi, un proces operațional pentru mărfurile periculoase și ne-a susținut în acțiunile de instruire a personalului.” – Harjan Boes, Operational Excelence Manager Xindao

Xindao furnizează un volum semnificativ de power bank-uri, care intră sub incidența regulamentelor internaționale privind transportul mărfurilor periculoase. Prin urmare, pentru Xindao era foarte important ca acestea să poată fi expediate prin intermediul aceleiași configurații a lanțului de aprovizionare, la fel ca restul produselor, fără întârzieri neprevăzute. „Pentru clienții noștri este critic să le livrăm power bank-urile exact când au nevoie, utilizând rețeaua express a UPS. UPS a implementat, exclusiv pentru noi, un proces operațional pentru mărfurile periculoase și ne-a susținut în acțiunile de instruire a personalului cu privire la reglementările privind mărfurile periculoase, astfel încât livrările să se desfășoare în condiții de siguranță și produsele să ajungă la clienții noștri fără întârziere”, a declarat Harjan Boes, Operational Excellence Manager Xindao.

Harjan Boes
Harjan Boes

Beneficiile
Reamintindu-și ziua în care UPS și Xindao s-au întâlnit pentru prima dată, Jim Kearney, Managing Director al UPS România, Ungaria și Grecia, a explicat: „Când Xindao a luat decizia de a-și reloca procesul de producție în România, le-am oferit asistență pe partea de aprovizionare și ne-am însușit rolul de consultant pentru a ne asigura că toți clienții Xindao vor beneficia de același standard de calitate a serviciilor și pentru a evita orice întrerupere în lanțul de aprovizionare. UPS a trebuit să ia în considerare nu numai volumul mare de colete al companiei Xindao, ci și cerința lor pentru o oră târzie de colectare a pachetelor și necesitatea de a livra produse care intră sub incidența reglementărilor internaționale privind mărfurile periculoase”.

„UPS se asigură că toți clienții Xindao beneficiază de același standard de calitate a serviciilor și întreruperile în lanțul de aprovizionare sunt evitate.” – Jim Kearney, Managing Director UPS România, Ungaria și Grecia

Au trecut mai mult de trei ani de când UPS a început colaborarea cu Xindao, iar rezultatele vorbesc de la sine. În prezent, peste o mie de colete părăsesc săptămânal fabrica companiei Xindao, fiind livrate cu succes clienților din 26 de țări din UE și din alte 56 de țări din întreaga lume. Cu UPS, Xindao are garanția că produsele sale ajung la destinația corectă, la timp și în siguranță.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.