Show în platoul Neatza, de Ziua Internatională a Dansului
Fac parte din echipa celui mai vesel matinal, Neatza cu Răzvan şi Dani şi nu ratează niciun eveniment. Meseriaşii distracţiei au făcut spectacol în această dimineaţă în platoul emisiunii, cu ocazia Zilei Internationale a Dansului. Răzvan, Dani, Flavia, Roxana Ionescu, dar şi echipa din spatele camerelor video au transformat platoul Neatza în scena România Dansează. Rând pe rând, echipa Neatza a intrat în pielea îndrăgiţilor juraţi, Monica, CRBL sau Connect-R, însă din vizotul matinalilor nu au lipsit nici cei doi prezentatori ai super show-ului, Andreea Bălan şi Jorge.
După ce în luna martie au făcut deliciul telespectatorilor cu un număr exceptional de dans contemporan, “de am şi acum două zgaibe în genunchi”, a povestit amuzat Răzvan, tot el a fost şi cel care a împărţit rolurile în această dimineaţă: “Tu eşti CRBL, noi o să dansăm şi la final ne dai steluţe din alea!” i-a spus el colegului său, Dani, iar recuzita a ajuns imediat în platou. Cu nelipsita şapcă şi ochelarii în trend, Dani şi-a studiat atent colegii, notându-i cu binecunoscuta replică “Bă, eşti nebun?!” Întregul moment poate fi vizionat aici: w. Duminica aceasta, de la 20:30, echipa România Dansează le dă din nou întâlnire telespectatorilor în cadrul celei de-a doua semifinale a show-ului.