Comisia Europeană a cerut României, alături de Croația, Cipru, Estonia, Polonia și Slovenia, să implementeze integral noile norme UE privind auditurile, potrivit avizului motivat transmis acestor state membre miercuri, 15 februarie.
Directiva privind auditul (Directiva 2014/56/UE) stabilește condițiile pentru autorizarea și înregistrarea persoanelor care efectuează audituri statutare. Ea stabilește normele aplicabile persoanelor respective, în ceea ce privește independența, obiectivitatea și etica profesională, precum și cadrul pentru supravegherea lor publică.
Modificările aduse acestor norme prin Directiva 2006/43/CE permit o transparență și o predictibilitate sporite ale cerințelor aplicabile persoanelor care efectuează audituri. Ele îmbunătățesc și mai mult independența și obiectivitatea activității persoanelor care le efectuează.
Statele membre trebuiau să transpună aceste norme în legislația națională până la data de 17 iunie 2016. Având în vedere că nu au respectat termenul-limită inițial, cele șase state membre au primit scrisori de punere în întârziere la sfârșitul lunii iulie 2016.
Statele membre au răspuns scrisorilor și s-au angajat să adopte rapid noua legislație. Deoarece nu au reușit să facă acest lucru, Comisia a decis transmiterea unui aviz motivat. Dacă statele membre în cauză nu iau măsuri în termen de două luni, cazurile pot fi sesizate Curții de Justiție a UE.
Pagini utile
Comunicat de presă integral