Potrivit unui studiu al Comisiei Europene publicat astăzi, 5 septembrie, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel național, 36% din veniturile din TVA preconizate nefiind încasate în 2017.
Conform datelor prezentate în raport, țările din UE au pierdut 137 de miliarde de euro în 2017, prin neîncasarea unor venituri reprezentând taxă pe valoarea adăugată (TVA). Acest deficit important de încasare a TVA evidențiază din nou necesitatea unei reforme cuprinzătoare a normelor UE în materie de TVA, astfel cum a fost propusă în 2017 de către Comisie, precum și necesitatea unei cooperări sporite între statele membre pentru a combate fraudele în materie de TVA și pentru a face ca normele să funcționeze pentru întreprinderile și comercianții care respectă legislația.
Statele membre UE au pierdut 137 de miliarde EUR în 2017, prin neîncasarea unor venituri reprezentând taxă pe valoarea adăugată (TVA). Așa-numitul „deficit de încasare a TVA” – sau diferența globală dintre veniturile din TVA preconizate și suma efectiv colectată – a scăzut într-o anumită măsură în comparație cu anii precedenți, însă continuă să fie foarte mare. Acest deficit important de încasare a TVA evidențiază din nou necesitatea unei reforme cuprinzătoare a normelor UE în materie de TVA, astfel cum a fost propusă în 2017 de către Comisie, precum și necesitatea unei cooperări sporite între statele membre pentru a combate fraudele în materie de TVA și pentru a face ca normele să funcționeze pentru întreprinderile și comercianții care respectă legislația. Deficitul de încasare a TVA măsoară eficacitatea măsurilor de asigurare a respectării normelor în materie de TVA și de asigurare a conformității în fiecare stat membru, deoarece oferă o estimare a pierderilor de venituri din cauza fraudelor și a evaziunii fiscale, a evitării obligațiilor fiscale, a falimentelor, a insolvențelor financiare, precum și a erorilor de calcul.
Comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, a declarat: „Climatul economic favorabil și unele dintre soluțiile de politică pe termen scurt puse în aplicare de UE au contribuit la reducerea deficitului de încasare a TVA în 2017. Cu toate acestea, pentru a realiza progrese mai semnificative, va fi necesar să se realizeze o reformă vastă a sistemului de TVA, pentru a-l face mai rezistent la fraude. Propunerile noastre de introducere a unui sistem de TVA definitiv și favorabil întreprinderilor continuă să fie actuale. Statele membre nu își pot permite să rămână pasive în condițiile în care se pierd miliarde de euro ca urmare a fraudelor din caruselul TVA și a inconsecvențelor din sistem.”
România (36 %) este urmată de Grecia (34 %) și Lituania (25 %). Cele mai mici deficite sunt în Suedia, Luxemburg și Cipru, unde veniturile din TVA sunt deficitare în medie cu doar 1 %. În termeni absoluți, cel mai mare deficit de încasare a TVA, de 33,5 de miliarde EUR, a fost înregistrat în Italia.
Performanțele individuale ale statelor membre variază încă în mod semnificativ. Deficitul de încasare a TVA a scăzut în 25 de state membre și a crescut în trei. Malta (- 7 puncte procentuale), Polonia (- 6 puncte procentuale) și Cipru (- 4 puncte procentuale) au înregistrat performanțe puternice, cu scăderi semnificative ale pierderilor de venituri din TVA. Șapte state membre, și anume Slovenia, Italia, Luxemburg, Slovacia, Portugalia, Cehia și Franța, au avut și ele rezultate solide, reducând deficitul lor de încasare a TVA cu peste 2 puncte procentuale. Deficitul de încasare a TVA a crescut în mod considerabil în Grecia (2,6 %) și Letonia (1,9 %) și puțin în Germania (0,2 %).
În termeni nominali, deficitul de încasare a TVA a scăzut în 2017 cu 8 miliarde EUR până la 137,5 de miliarde EUR, o valoare similară cu scăderea din 2016 de 7,8 miliarde EUR. Deficitul de încasare a TVA în 2017 reprezintă 11,2 % din totalul veniturilor din TVA în UE, comparativ cu 12,2 % pentru anul precedent. Această tendință de scădere poate fi observată pentru al cincilea an consecutiv.
Raportul privind deficitul de încasare a TVA publicat astăzi vizează anul 2017, deoarece acesta este anul cel mai recent pentru care sunt disponibile date cuprinzătoare despre conturile naționale și resursele proprii. Studiul din acest an introduce însă un element nou: un exercițiu de previzionare care cuprinde așa-numitele „estimări rapide” pentru anul anterior anului publicării și anume 2018. Aceste estimări rapide indică faptul că deficitul de încasare a TVA va continua, probabil, să scadă și se va situa sub valoarea de 130 de miliarde EUR și sub 10 % din totalul sumei reprezentând TVA de plătit în 2018.
Context
Studiul privind deficitul de încasare a TVA este finanțat din bugetul UE, iar constatările sale sunt relevante atât pentru UE, cât și pentru statele membre, dat fiind că TVA are un aport important la bugetul UE și la bugetele naționale. Studiul aplică o metodologie „de sus în jos”, folosind datele din conturile naționale pentru estimarea deficitelor de încasare a TVA. Metoda utilizată a fost îmbunătățită și rafinată de-a lungul anilor și oferă în prezent cea mai bună combinație de estimări în ceea ce privește comparabilitatea rezultatelor și acuratețea lor.