Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Rogalski Grigoriu lanseaza al doilea studiu asupra crizelor de comunicare din Romania

Predicţiile pentru 2009: criza economică va face PR-ul indispensabil companiilor

Rogalski Grigoriu Public Relations lansează a doua ediţie a raportului „Crizele anului” care analizează temele de dispută mediatică ce au implicat companii şi instituţii în anul 2008, precum şi previziunile pentru anul în curs. Concluzia cea mai importantă a acestui studiu – realizat pe baza analizei articolelor din anul precedent, a unui sondaj de opinie în rândul jurnaliştilor şi a specialiştilor de PR din top 200 companii cu afaceri în România – este aceea că în 2009 PR-ul devine un vector de comunicare prioritar, precum şi un instrument important în înţelegerea tendinţelor sociale şi economice, cu consecinţe asupra strategiilor de business ale companiilor.

Într-un top al celor mai expuse domenii, pe o scară de la 1 la 5 (unde 1 este minim iar 5 este maxim), piaţa imobiliară conduce cu un indicator de 4.64, fiind urmată de industria auto cu 4.42, industria bancară cu 4.25, piaţa pensiilor private cu 4.19, piaţa asigurărilor de viaţă cu 4.11, industria materialelor de construcţii cu 3.97 şi retailul cu 3. Faţă de ierarhia anului trecut, se remarcă intrarea industriei auto în top 3 al domeniilor expuse, cu o dublare a scorului de expunere de la 2,69 în 2008 la 4,42 în 2009. Clasamentul, realizat pe baza analizei articolelor publicate în presă în ultimele 6 luni ale anului 2008 şi pe baza răspunsurilor jurnaliştilor, are un grad de predictibilitate ridicat, aşa cum a dovedit şi ediţia anterioară a studiului, când, în luna martie a anului 2008, industria financiar bancară era considerată a avea cel mai ridicat scor de expunere la crize mediatice, cu doar 6 luni înaintea declanşării crizei financiare în România. Ca tendinţă generală, majoritatea industriilor analizate – cu excepţia mai multor categorii din industria farmaceutică şi medicală, FMCG şi industria telecom care se dovedesc cele mai stabile în 2009 – se remarcă prin creşteri ale scorurilor de expunere la crize mediatice.

Studiul de anul acesta este completat de analiza impactului pe care criza economică începe să îl imprime asupra comunicării companiilor, investigând, pe baza răspunsurilor specialiştilor în comunicare din top 200 companii din România, în ce măsură strategiile de PR au suferit schimbări. Astfel, aproape jumătate din specialiştii de PR participanţi la studiu (45%) au declarat că în ultimele 6 luni s-au confruntat cu o situaţie de criză de comunicare, însă doar 38,7% consideră că planurile de comunicare ale companiei din care fac parte au fost afectate de atitudinea presei faţă de companiile respective. În actualul context, 74% din participanţii la studiu au declarat că folosesc presa ca pe o sursă de informaţii despre competiţie, piaţă, economie şi macroeconomie, care îi ajută mai departe să ofere consultanţă strategică pentru management şi realizarea sau ajustarea planului de comunicare. Companiile mari din România declară că sunt pregătite să facă faţă unor crize de comunicare, 74% dintre specialiştii chestionaţi declarând că au un kit de comunicare în situaţie de criză, iar 45% spunând că au participat la un training de comunicare de criză în ultimele 6 luni. 64,5% dintre specialiştii de PR consideră că rolul PR-ului în luarea deciziilor de management a crescut în ultimele 6 luni, confirmând tendinţa acestei profesii de a se consacra drept disciplină indispensabilă în managementul unei afaceri, mai ales în actualele condiţii. Perioada de criză a adus cu sine modificări şi în ceea ce priveşte comunicarea internă – cel mai frecvent (în peste 70% dintre cazuri) fiind întâlnită o creştere medie şi mare a importanţei acesteia.

În ceea ce priveşte bugetele de comunicare, tendinţa remarcată pentru anul 2009 este aceea de menţinere şi creştere sau diversificare înspre mediile cu potenţial încă ne-explorat. Astfel, 25% dintre specialişti declară că bugetul de comunicare s-a menţinut neschimbat faţă de 2008, în timp ce 15% au declarat că bugetul de PR pentru 2009 a crescut, sau bugetul s-a orientat către comunicare internă (15%), online (16%) şi media neconvenţională (18%).

În 2009, 73% dintre specialiştii de PR din top 200 companii cu afaceri în România au declarat că îşi vor direcţiona eforturile pentru a obţine o mai mare vizibilitate în presă, în timp ce 23% declară că se vor concentra pe măsuri de natură să îi protejeze faţă de presă.

Despre Crizele Anului

Studiul realizat în exclusivitate de Rogalski Grigoriu Public Relations în fiecare an îşi propune să identifice şi să analizeze din punct de vedere mediatic situaţiile de criză de comunicare la care a asistat mediul de afaceri din România în anul precedent şi să ofere specialiştilor în relaţii publice un instrument valoros pentru anticiparea şi gestionarea unor situaţii similare pentru anul în curs. El este în acest moment singurul instrument care permite o previzionare a gradului de expunere la crize mediatice pe industrii, precum şi o resursă valoroasă pentru a înţelege, pe baza unor studii de caz, ce anume generează, alimentează şi conduce la declinul unei crize de comunicare în România.

Bucuresti, 29.04.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.