Universal Robots, compania care a inventat cobotul și liderul de piață pe segmentul roboților industriali care operează alături de angajați, a ales Rogalski Damaschin Public Relations ca partener de comunicare în România.
Rogalski Damaschin va oferi servicii de consultanță strategică în comunicare, content development, brand journalism, media relations, reputation management și organizare de evenimente.
„Am căutat un partener cu experiență în comunicarea corporate și cu pasiune pentru tehnologie, având în vedere că domeniul roboticii este unul extrem de dinamic și marcat de schimbări profunde. Am apreciat modul în care echipa Rogalski Damaschin a înțeles nevoile noastre de comunicare și ne-a prezentat o strategie care țintește atât promovarea produselor Universal Robots, cât și educarea consumatorului cu privire la utilizările coboților”, a declarat Slavoj Musilek, Director General pentru Europa Centrală și de Est.
O nouă nișă a comunicării
Universal Robots a deschis o nouă eră a colaborării dintre angajați și roboți. Pentru că nu mai sunt folosiți în cuști, ca roboții industriali clasici, coboții de la Universal Robots lucrează cot la cot cu angajații. Ei sunt extrem de ușor de programat, flexibili și ieftini – ceea ce îi face profitabili chiar și pentru IMM-uri. Lucrătorii sunt eliberați de cele mai plictisitoare sau periculoase părți ale muncii lor și se pot concentra pe activitățile creatoare și de management.
Venirea Universal Robots pe piața românească deschide astfel o poartă către comunicarea soluțiilor tehnologice din domeniul industrial, segment aproape inexistent în România. Studiile privind impactul robotizării arată că piața muncii, stilul nostru de viață și valorile pe care le împărtășim vor fi profund influențate de tehnologii precum cele folosite de Universal Robots.
Universal Robots a fost co-fondat în 2005 de către actualul Chief Technology Officer al companiei, Esben Østergaard, care a vrut să facă tehnologia roboților accesibilă tuturor prin dezvoltarea unor roboți industriali mici, ușor de utilizat, curi rezou prețnabile, flexibili și siguri. De la lansarea primului robot în 2008, compania a cunoscut un ritm de creștere foarte rapid, roboții săi ușor de utilizat fiind acum instalați în peste 50 de țări. Compania, care este parte a Teradyne Inc., are sediul în Odense, Danemarca, și sucursale și birouri regionale în USA, Spania, Germania, Italia, Cehia, China, Singapore, India, Japan, Taiwan și Coreea de Sud.