Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Rodica Culcer modereaza la TVR 1 emisiunea Judeca tu!

TVR1

Rodica Culcer moderează, începând cu 13 ianuarie, emisiunea Judecă tu!, dezbatere săptămânală, transmisă în direct de TVR 1 de la ora 21.00, înlocuind-o pe Irina Păcurariu, gazda de până acum a programului.

„Intru în această emisiune ca jurnalist şi pentru că eu sunt de părere că orice manager trebuie să conducă şi prin exemplul personal. Eu am crezut de la început în Judecă tu!, program realizat de Direcţia Emisiuni Informative şi Sport (DEIS) şi este de datoria mea să suplinesc absenţa Irinei Păcurariu pentru ca emisiunea să crească în continuare. Vreau ca Judecă tu! să aibă ca motto Ideile contează, să provoace telespectatorii să gândeasacă, să mediteze asupra problemelor societăţii noastre”, precizează Rodica Culcer, noul moderator al programului de la TVR 1 şi director al DEIS.

„De mai multe luni lucrez la un proiect mai amplu, tot pentru TVR, Culoarele puterii, care vorbeşte despre relaţia cu România a unor străini, oficiali sau nu, pentru care România a însemnat ceva în ultimii 20 de ani", spune Irina Păcurariu. Printre ei, Prinţul Charles şi Ziad Alahdad, primul reprezentant al Băncii Mondiale în România. "Proiectul înseamnă deplasări în străinătate şi fiind vorba de personalităţi atât de importante, agenda întâlnirilor o stabilesc acestea. Ţin mult la acest proiect şi vreau ca atunci când va fi difuzat să fie unul de cea mai bună calitate. Am decis că implicarea mea în el va fi sută la sută în următoarea perioadă.”, ne-a declarat Irina Păcurariu, moderatoarea emisiunii Judecă tu! din 7 octombrie până în prezent.         

În prima ediţie din acest an a emisiunii Judecă tu!, Rodica Culcer va discuta despre Uniunea Europeană, despre perspectivele şi limitele ei, cu invitaţii: europarlamentarul PSD Adrian Severin, consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban şi Cristian Ghinea, director al Centrului de Politici Europene. Invitaţii permanenţi ai emisiunii sunt eseistul Andrei Cornea şi filosoful Mihail Neamţu.

Despre Judecă tu! Din 7 octombrie, TVR 1 difuzează emisiunea Judecă tu!, o emisiune interactivă, care implică telespectatorii prin faptul că ei pot vota pro sau contra subiectului dezbătut în studio. Emisiunea Judecă tu! pune în discuţie teme importante ale societăţii actuale. Transmisă în direct joia, de la ora 21.00, emisiunea aduce pe micul ecran personalităţi ale căror păreri contează şi care, datorită mediilor diferite din care provin, încearcă o altfel de radiografie pentru România. Primele 11 ediţii, moderate de Irina Păcurariu, au fost transmise de TVR 1 în perioada 7 octombrie – 16 decembrie 2010.

 Bucuresti, 12.01.2011

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.