{mosimage}acum disponibile pe DVD
Prooptiki România lansează pe DVD “Rocky5”, întregind astfel seria filmelor de neuitat care au ţinut generaţii întregi cu sufletul la gură la meciurile lui Rocky. Fostul campion s-a retras (deocamdată…) din ring, dar îşi asigură succesiunea în lumea boxului antrenând noi talente.
După ce-l învinge în ring pe rusul Ivan Drago, Rocky Balboa (Sylvester Stallone) află că boxul i-a cauzat grave leziuni pe creier. Şi, cum un necaz nu vine niciodată singur, descoperă nu numai că un contabil i-a “volatilizat” averea, ci că mai are şi datorii la Fisc. Sărac lipit, nu îi mai rămâne decât să vândă tot ce are pentru a-şi plăti datoriile şi să se retragă, împreună cu familia, în cartierul mărginaş din care provine. Cândva aclamat şi acoperit de glorie, Rocky are acum de purtat o nouă luptă pentru supravieţuire. De data aceasta, nu în ring, ci în viaţa cotidiană. O ofertă interesantă, dar suspectă, îl tentează să revină în ring, dar argumentele soţiei sale, Adrian (Talia Shire), îl induplecă să dea prioritate sănătăţii sale, şi aşa şubrede. Revine, totuşi, în lumea boxului, ca antrenor al unui tânăr care-l idolatrizează şi vrea să-i calce pe urme. Fostul campion acceptă, însă decizia îi lasă un gust amar, căci relaţia cu fiul său, Rocky Balboa Jr. (Sage Stallone, fiul protagonistului), are de suferit. Cum va echilibra Rocky pasiunea pentru box cu devotamentul faţă de familie? Vom vedea urmărind “Rocky5”, disponibil acum pe DVD.
Totodată, fanii lui Stallone au prilejul de a revedea şi de a-şi completa colecţia de filme “Rocky” care i-au încântat de-a lungul anilor; acum sunt toate disponibile pe DVD, începând cu „Rocky” întâiul, datând din 1976, până la cel de-al 5-lea, lansat în 1990. Şi surprizele nu se opresc aici, căci ultimul gong anunţă marea revenire în ring a lui Rocky, din august fiind disponibil pe DVD şi recent lansatul „Rocky Balboa”.
Prooptiki România, filială a companiei elene Prooptiki S.A., este liderul pieţei home-video din România, deţinând licenţa de distribuţie pe VHS şi DVD pentru producţiile Columbia Tristar – Sony Pictures şi Columbia Tristar Home Entertainment, 20th Century Fox Home Entertainment, Metro Goldwyn Mayer, Buena Vista International (Walt Disney, Touchstone) şi Buena Vista Home Entertainment – Disney, precum şi pentru produsele video BBC şi o gamă largă de filme independente. Prooptiki deţine drepturi de distribuţie pe video în România, Serbia, Bulgaria, Slovenia şi Macedonia.
SwissPlan.biz este o companie specializată în marketing şi comunicare online, gestionând proiecte pentru companii din România, Elveţia, Marea Britanie, Grecia, Cipru, Israel, ce activează în domeniul financiar, medical, în design vestimentar, construcţii, turism, divertisment etc.
{mosloadposition user10}