Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Roca Industry debutează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

listare Roca Industry
  • Acțiunile Holdingrock1 (“Roca Industry”), holdingul care reunește companiile din domeniul materialelor de construcții aflate în portofoliul ROCA Investments, intră la tranzacționare pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei
  • Acțiunile se vor tranzacționa sub simbolul bursier ROC1

Roca Industry prin Holdingrock1, holding care reuneşte companiile producătoare de materiale de construcţii din portofoliul ROCA Investments, a debutat astăzi pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei. Acțiunile se vor tranzacționa sub simbolul bursier ROC1. Holdingul Roca Industry face parte din ROCA Investments companie care contribuie la amplificarea potențialului companiilor, sprijinindu-le să își dezvolte strategii de business prin care accelerează creșterea valorii lor pe termen lung.

Roca Industry se listează pe piața AeRO a bursei în urma unui plasament privat derulat în luna decembrie 2021, prin care un număr de 4.500.000 de acțiuni au fost vândute la un preț de 10 RON per acțiune, compania reușind astfel să atragă de la investitorii din piața de capital suma de 45 milioane de lei. Suma atrasă va fi folosită pentru dezvoltarea actualelor filiale ale holdingului dar și pentru achiziția altor companii din industria materialelor de construcții cu scopul de a deveni principalul furnizor local pentru principalele lanțuri de magazine de bricolaj din România.

listare Roca Industry

„Suntem încântați că Roca Industry dă startul listărilor de anul acesta pe piața AeRO a Bursei de Valori București. După un an 2021 foarte bun pentru bursa noastră cu un număr de 23 de companii listate dintre care 20 pe piața AeRO, începem anul 2022 în forță și putem spune «bun venit la bursă» Holdingului Roca Industry. Diversificarea sectorială este importantă atât ca strategie de business, cât și ca strategie investițională, iar prezența jucătorilor din sectorul materialelor de construcții la bursă extinde aceste oportunități de investiții,” a declarat Radu Hanga, Președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

„Echipa Roca aduce Roca Industry la bursă cu o promisiune pe termen lung: un comportament axat pe a aduce valoare în companiile antreprenoriale, dar și a consolida valori la nivelul culturii organizaționale antreprenoriale românești. Ne preocupă nu doar cine suntem și ceea ce facem, dar și ce lăsăm în urmă, pentru generațiile viitoare. Într-o perioadă în care asistăm la o inversare a globalizării, iar economia mondială se fragmentează, antreprenoriatul local este în etapa consolidării regionale. Iar cea mai complexă formă de consolidare și maturizare este transformarea companiei într-una publică. Această etapă aduce nu doar acces la surse alternative de capital, dar și o crestere a gradului de guvernanță,” a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments.

„În prezent accesul la tehnologie, la inovații, este limitat doar de finanțare. Tehnologia poate fi accesibilă pentru orice companie, indiferent că este din România, Germania, sau din oricare altă țară, însă este nevoie de resurse. Atunci când reușești să te capitalizezi, pe baza unei idei, a unei oportunități, poți avea acces la resurse mai multe, la tehnologii. În definitiv gradul tău de competitivitate crește automat. Iar în acest context, mă bucură numărul mare al companiilor care pot intra sub umbrela ROCA Industry. Ne uităm unde putem să venim cu un aport de know-how, să ajutăm companiile să-și dezvolte procesele, să se profesionalizeze, să își construiască strategii comerciale și de intrare pe piețe noi. În momentul în care aceste companii funcționează sub o umbrelă, cu un interes și o viziune comune, noi creăm sinergii între ele, lucru pe care altfel nu l-ar putea obține,” spune Liviu Stoleru, CEO ROCA Industry.

Plasamentul privat derulat în luna decembrie a anului trecut și listarea acțiunilor s-a realizat cu suportul BT Capital Partners.

„Ne bucurăm că în acest început de an echipa BT Capital Partners vine cu o premieră pe piața de capital, prin listarea primului holding dedicat sectorului de materiale de construcții din România. ROCA Industry are obiective ambițioase de dezvoltare în ceea ce privește companiile incluse în holding și suntem încrezători că mecanismele puse la dispoziție de piața de capital vor sprijini holdingul în atingerea acestor obiective. Le dorim mult succes și le mulțumim pentru încrederea acordată echipei noastre pentru pregătirea și listarea acțiunilor ROC1 pe piața AeRO a Bursei de Valori București,” a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners divizia de investment banking şi pieţe de capital a Băncii Transilvania, care a intermediat plasamentul privat al ROCA Industry.

În prezent, ROCA Industry cuprinde companiile BICO Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă și armături din fibră de sticlă și unul dintre cei mai importanți producători la nivel european, Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele și lacuri din România și Eco Euro Doors (tranzacția supusă aprobării Consiliului Concurenței), cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, cu o experiență de 27 de ani pe piață.

Prin gruparea companiilor sub umbrela unui holding specializat, Roca Industry (ROC1) urmărește generarea de valoare prin implementarea unui proces de consolidare și modernizare a capacităților de producție românești.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.