Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împreună cu Agora Group organizează roadshow-ul Agenda Digitală pentru Europa 2020. Al doilea eveniment din această serie se va desfășura la Iași, Hotel Unirea, sala Mezanin, în data de 6 octombrie 2011, începând cu ora 9.00.
Agenda Digitală pentru Europa 2020 reprezintă una dintre cele șapte inițiative-pilot ale Strategiei Europa 2020 dezvoltată de către Comisia Europeană.
Obiectivul Agendei Digitale pentru Europa 2020 este trasarea unui parcurs în scopul de a exploata la maximum potenițialul social și economic al IT&C, în special al Internetului, care reprezintă un suport vital al activităților economice și sociale, fie ca e vorba de afaceri, muncă, joacă, de a comunica sau a ne exprima liber.
În Romania, proiectul Agenda Digitală pentru Europa 2020 este dezvoltat de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. În cadrul road-show-ului invitații vor putea discuta cu reprezentanți ai MCSI și reprezentanți ai partenerilor IBM, HP, Microsoft, Oracle, Ernst & Young, Radiocom despre: promovarea parteneriatelor public-private în domeniul IT&C, dezvoltarea de noi e-Infrastructuri din domeniul IT&C și elaborarea de noi generații de aplicații și servicii bazate pe Internet, identificarea zonelor de interes în care România s-ar putea implica (inclusiv clustere IT&C) și construi infrastructuri care sprijină inovația, evaluarea potențialului sectorului IT&C de a reduce consumul energetic din alte sectoare, avantajele implementării serviciilor de eGovernment în România și reducerea decalajului digital față de alte state membre, sprijinirea mediului privat (în special IMM) prin implementarea de proiecte strategice la nivel național și regional.
În cadrul conferinței organizate la Iași se va pune accent pe dezbaterea următorilor piloni ai Agendei Digital pentru Europa 2020: Pilonul 4 – Internet de mare viteză și Pilonul 6 – Îmbunătățirea competențelor digitale, iar participanții vor afla detalii despre implementare lor în cadrul meselor rotunde cu tematici precum: Atragerea de fonduri europene și încurajarea investiiților în sectorul broadband, Desfășurarea de Rețele de Acces de Generații Viitoare (Next Generation Access Network – NGA), Promovarea unei rate mai mare de participare a femeilor tinere și femeilor recalificate în sectorul IT&C, Integrarea sistemului eLearning în politicile naționale de modernizare a educației și formării profesionale, Crearea unui cadru European pentru profesioniștii din domeniul IT&C, în scopul creșterii competențelor și mobilității acestora în Europa.
Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media: Iași Plus, Flacăra Iașului, Ziarul de Iași, Radio HIT, Ziare.com, Hit.ro, Business24, PRwave, PRwave Directory, Medialook, IT Trends, Digital Trends, AgoraNews, ARIES, ANIS, Byblos.
Mai multe detalii găsiți la //digitalagenda.ro.