Redacţia Publicaţii legislative din Monitorul Oficial R.A. vă semnalează apariţia cărţii Parlamentul European – ediţia a şasea, scrisă de Richard Corbett, Francis Jacobs şi Michael Shackleton – un ghid de referinţă al singurei instituţii din Uniunea Europeană aleasă prin vot direct.
De la prima sa apariţie, în 1990, Parlamentul European a reprezentat un instrument de lucru esenţial atât pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul lui, cât şi pentru cei implicaţi în probleme ce îl vizează sau doresc să înţeleagă rolul său în continuă creştere în Uniune. Cartea prezintă modul real de funcţionare a Parlamentului, impactul pe care evenimente precum extinderea Uniunii Europene din mai şi alegerile europene din iunie 2004 l-au avut asupra acestuia şi implicaţiile unei posibile ratificări a Tratatului Constituţional, reflectând o serie de schimbări semnificative în procedurile Parlamentului.
Despre autori:
Richard Corbett, laburist britanic, este deputat în PE, purtător de
cuvânt pe probleme constituționale și de reformă a Uniunii Europene în
cadrul Parlamentului European pentru Grupul Socialist;
Francis Jacobs este șeful departamentului responsabil pentru Comisia de Mediu, Sănătate
Publică și Protecția Consumatorului, în cadrul Secretariatului Parlamentului
European;
Michael Shackleton a fost, până de curând, șeful departamentului
responsabil cu concilierile și procedura codeciziei, actualmente fiind responsabil
cu crearea unui canal de televiziune destinat Parlamentului European.
{mosloadposition user10}