Evenimentul Școala de Creativitate CCU a ajuns la final. Tinerii înscriși au fost împărțiți în 5 echipe după cum urmează: echipa verde, echipa portocalie, echipa albastră, echipa roșie și echipa galbenă. Echipele au trebuit să concureze în probele practice pentru a obține cât mai multe puncte și a intra automat în echipa de proiect a Campusului Creativ Urban. În fiecare zi, clasamentul se răsturna astfel încât echipa ce se afla pe ultimul loc ajungea pe primul de la o zi la alta. În ultima zi, vineri 7.09.2012 tinerii creativi înscriși în Școala de Creativitate CCU au trebuit să realizeze un proiect complex dedicat proiectului de CSR Campusul Creativ Urban, care să cuprindă toate cele patru domenii asimilate pe parcursul trainingurilor: Advertising și PR Neconvenționale, Buzz și Guerrilla Marketing, Crowdfunding, Arta Negocierii.
Festivitatea de premiere a avut loc în El Comandante Primer în cadrul unei petreceri a cărei tema a fost “Curcubeu”. Participanții au primit diploma și premii creative din partea partenerilor noștri: Restaurant La Historie, Kika, Inspire, Șoseta cu Povești.
În urma punctelor adunate, echipa câștigătoare a fost cea galbenă. Echipa galbenă a intrat automat în departamentul de “Comunicare” al proiectului CCU și au primit premii creative de la partenerii proiectului: Kika, Inspire, Restaurantul La Historia. Celelalte echipe au fost comasate și repartizate pentru departamentul de “Parteneri” și “Crowdfunding” al proiectului Campusul Creativ Urban. De asemenea, am ales 3 team leaderi pentru cele trei departamente ale proiectului; Alexandru Grădișteanu este team leader pentru departamentul de “Comunicare”, Bianca Negre este team leader pentru departamentul “Parteneri” și Marian Căpățână este team leader pentru departamentul “Crowdfunding”. Premiile pentru team leader au fost oferite de Șoseta cu povești și Kika.
Școala de Creativitate CCU 2012 este prima acțiune de promovare din cadrul proiectului de CSR Campusul Creativ Urban. Mai multe detalii puteți afla pe site-ul: //nextbrands.net/sdc.html.
Vă mulțumim pentru susținere și pentru colaborarea minunată pe care am avut-o cu dumneavoastră.Ne dorim să menținem acest parteneriat și pentru următoarele activități realizate în cadrul proiectului de CSR Campusul Creativ Urban.