Sonae Sierra a înregistrat o creştere a profitului net consolidat de 101%
· Profitul net operaţional (EBITDA) a crescut cu 10%, ajungând la 57.9 milioane Euro
· Valoarea activelor nete (NAV) a crescut cu 1.8%, ajungând la 1.25 miliarde Euro
· Vânzările de portofoliu au crescut cu 6.6% în Europa şi 19.2% în Brazilia
· Modificarea impozitului pe venit din Portugalia a influenţat rezultatele indirecte
· Cinci premii obţinute în primele 6 luni ale anului
Sonae Sierra, specialistul internaţional în centre comerciale, a anunţat un profit net consolidat de 648 000 Euro la sfârşitul primului semestru al anului 2010, reprezentând o creştere de 101% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost înregistrate pierderi de 94.2 milioane Euro.
Aprecierea profitului net se datorează în principal ajustării valorii nete a proprietăţilor comparativ cu anul precedent, pe fondul unei uşoare creşteri a randamentului acestora în 2010 în Europa.
Venitul direct din investiţii a crescut cu 6% în comparaţie cu prima jumătate a anului 2009, datorită extinderii portofoliului Sonae Sierra cu noi centre comerciale: LOOP5 în Germania şi ManauaraShopping în Brazilia – inaugurate în 2009 – şi LeiriaShopping, inaugurat în 2010 în Portugalia.
În prezent profitul net operaţional (EBITDA) este de 57.9 milioane Euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 10% faţă de primul semestru al anului 2009 când profitul operaţional a fost de 52.6 milioane de euro.
Rata de ocupare a centrelor comerciale din portofoliu a rămas la un nivel ridicat şi stabil: 96.3% la sfârşitul lunii iunie 2010.
Portofoliul Sonae Sierra a înregistrat performanţe pozitive, cu vânzări în creştere cu 6.6% (+1.5%, excluzând rezultatele achiziţiilor şi vânzărilor) în Europa şi 19.2% (+8.8%, excluzând rezultatele achiziţiilor şi vânzărilor) în Brazilia, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Valoarea activelor nete
Compania îşi măsoară performanţele în functie de valoarea activelor nete (NAV), la care se adaugă dividendele distribuite. Compania calculează această valoare pe baza metodologiei publicate în 2007 de către INREV (European Association for Investors in Non-listed Real Estate Vehicles), asociaţie al cărei membru este şi Sonae Sierra. Astfel, la 30 iunie 2010, valoarea activelor nete Sonae Sierra era de 1.25 miliarde Euro, în creştere cu 1.8% comparativ cu valoarea înregistrată la sfârşitul anului 2009.
Valoarea activelor nete (NAV) |
|
|
Sume în € 000 |
30 Iun 10 |
31 Dec 09 (PF) |
|
|
|
NAV per situaţie financiară |
1.000.238 |
994.533 |
|
|
|
Re-evaluarea dezvoltărilor la valoarea corectă |
17.137 |
14.519 |
|
|
|
Impozit amănat pe proprietăţi |
243.091 |
233.066 |
|
|
|
Fond de comerţ aferent impozitului pe profit amânat |
-35.310 |
-37.932 |
|
|
|
Total active nete |
24.965 |
24.310 |
|
|
|
NAV |
1.250.121 |
1.228.497 |
NAV per acţiune (în €) |
38,45 |
37,78 |
Un centru commercial inaugurat şi alte două centre în construcţie
Strategia de dezvoltare şi expansiune a companiei Sonae Sierra continuă, însă compania şi-a revizuit calendarul de dezvoltare a centrelor comerciale în funcţie de evoluţia pieţelor financiare şi a pieţei de retail.
Astfel, în primul trimestru al anului 2010 compania a încheiat procesul de reamenajare a centrului comercial AlbufeiraShopping (Algarve) din Portugalia şi a inaugurat centrul comercial LeiriaShopping (Leiria), închiriat deja în proporţie de 100%. Cu o investiţie de 79 milioane Euro, centrul commercial LeiriaShopping a fost vizitat de peste 120 000 de persoane în primele patru zile de la deschidere, fapt ce dovedeşte impactul său în regiune şi întăreşte încrederea în performanţele sale viitoare.
La sfârşitul primului trimestru al anului 2010, compania avea două noi centre comerciale în construcţie şi alte 8 proiecte aflate în diferite faze de dezvoltare în Portugalia, Italia, Germania, Grecia, România şi Brazilia. în Italia, Sonae Sierra dezvoltă în prezent centrul comercial Le Terrazze, în La Spezia – o investiţie de peste 125 milioane Euro – care va fi inaugurat în al treilea trimestru al anului 2011, 50% din suprafaţa totală a centrului fiind deja închiriată. În Brazilia, compania a început lucrările de construcţie la centrul comercial UberlândiaShopping (Uberlândia), programat pentru deschidere în 2011, reprezentând o investiţie totală de 62 milioane Euro.
Intrarea pe piaţa din Columbia, cea de-a 8-a piaţă a companiei
În iunie 2010, Sonae Sierra şi-a anunţat intrarea pe o nouă piaţă, cea din Columbia, prin crearea Sierra Central, o companie furnizoare de servicii în domeniul centrelor comerciale, inclusiv servicii de management şi dezvoltare de centre comerciale.
Sierra Central este deţinut în proporţie egală de Sonae Sierra şi Central Control, o companie columbiană care oferă deja servicii de management pentru Jardín Plaza, unul dintre principalele centre comerciale din Cali, al treilea oraş ca mărime din ţară. De asemea, proprietarii Central Control au dezvoltat atât centrul comercial Jardín Plaza, cât şi Centro Chipichape aflat în acelaşi oraş.
Cinci noi premii în primul semestru al anului 2010
Sonae Sierra a obţinut cinci premii în primele şase luni ale anului – trei naţionale şi două internaţionale – care se adaugă altor 85 de premii acordate în cei 21 de ani de activitate.
Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul European Risk Management Awards, eveniment organizat de revista britanică Strategic Risk Sonae Sierra a fost distinsă cu premiul pentru inovaţie în domeniul managementului de risc. Acest premiu, obţinut în cadrul categoriei “Best Environmental Risk Control” (Cel mai bun control al riscurilor în ceea ce priveşte mediul înconjurător), reprezintă o recunoaştere a angajamentului Sonae Sierra de a fi cel mai bun specialist în centre comerciale sustenabile. De asemenea, International Council of Shopping Centres (ICSC – Consiliul Internaţional al Centrelor Comerciale) a premiat Sonae Sierra pentru proiectul de renovare a centrului comercial Valecenter din Italia la categoria Renovare şi Extindere, la ediţia din acest an a ICSC European Shopping Centre Awards.
În Portugalia, compania Sonae Sierra a fost considerată „Cel Mai Bun Dezvoltator al anului 2010”, la categoria Imobiliare, în cadrul Construir Awards. Premiile ziarului Construir, una dintre cele mai prestigioase publicaţii din acest sector, i-a ales pe cei mai buni dezvoltatori din 2009 în domenii precum arhitectură, inginerie, construcţii şi imobiliare. De asemenea, în cadrul evenimentului, compania a fost premiată pentru Cea Mai Bună Clădire de Birouri a anului 2009 – Colombo Oriente Tower – dezvoltat de consorţiul format din Caixa Geral de Depósitos Group, Iberdrola Imobiliária, ING Real Estate şi Sonae Sierra.
Centro Colombo, cel mai mare centru commercial dezvoltat de Sonae Sierra în Portugalia, a fost considerat cel mai bun centru commercial la premiile Hipersuper din 2010. Printre cele 8 nominalizări în această categorie s-au mai numărat alte două centre comerciale dezvoltate de Sonae Sierra – Centro Vasco da Gama şi NorteShopping – ambele fiind considerate puncte de referinţă în comunităţile din care fac parte atât ca destinaţii de cumpărături, cât şi pentru petrecerea timpului liber, datorită dinamismului, varietăţii şi calităţii acestora.