Asociația Salvați Dunărea și Delta împreună cu Dorna anunță rezultatele campaniei “Omul REînverzește locul”: 56 de proiecte au fost înscrise pe pagina de Facebook The RE Concept – platforma de responsabilitate socială a Coca-Cola HBC România, iar 1350 de voluntari au participat la cele 20 de acțiuni câștigătoare. Au fost adunați peste 700 de saci cu deșeuri în 10 orașe din România, s-au plantat 2000 de pomi, au fost igienizate 4 parcuri, 2 situri Natura 2000 și 10 școli și grădinițe sunt mai prietenoase cu copiii.
Campania Omul REînverzește locul, derulată în perioada 1 iunie-31 octombrie 2013 sub forma unui concurs online pe Facebook, pe pagina The RE Concept, a avut ca scop implicarea comunităților locale în nominalizarea, reabilitarea și reamenajarea unor spații publice abandonate.
Câștigătorii au fost desemnati pe baza consistenței planului de proiect înscris și a numărului de susținători. Premiile, în valoare de 1000 de euro pentru fiecare acțiune civică, au acoperit costul materialelor necesare implementării activităților.
Din 56 de proiecte înscrise, 20 au fost declarate câștigătoare, acțiunile propriu-zise fiind organizate la nivel național în intervalul august-noiembrie 2013 în orașele: Cluj Napoca, Sovata, Oradea, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Iași, Caracal, Botoșani și București. Voluntarii participanți au reușit să reabiliteze curți ale spitalelor, școlilor, grădinițelor, liceelor sau spații din jurul blocurilor. Au fost reamenajate parcuri, locuri de picnic, au fost plantați pomi, arbuști, flori și plante ornamentale și a fost recondiționat mobilierul urban.
”Ne bucurăm că am putut contribui la creșterea spațiilor verzi în mai mult de 10 orașe din România, iar 20 de spații degradate au fost redate oameniilor. Totodată, am fost plăcut surprinși de faptul că foarte multe școli s-au implicat, inițiativele pornind chiar de la elevi. Activitățile practice cu copiii și implicarea lor în proiecte de mediu ar trebui cultivate pe termen lung și încurajăm Ministerul Educației Naționale să le cuprindă în curricula școlară. Ne dorim să continuăm proiectul și anul viitor și să convingem cât mai multe autorități publice locale să acorde o mai mare importanță spațiilor verzi din orașe”, a declarat Dan Bărbulescu, Director Executiv al Asociației Salvați Dunărea și Delta.
În cadrul celor 20 de activități au participat membri ai organizațiilor neguvernamentale, voluntari, comunitatea locală, elevi, profesori, părinți. Activitățile au beneficiat de sprijinul autorităților locale.
Bucuresti, 03.12.2013