LIFE IS HARD (LIH), companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București – piața AeRo – a anunțat, recent, rezultatele financiare preliminare pentru anul 2020.
Conform raportului transmis către BVB, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7,2 mil lei, în creștere cu 34% față de 2019, și un profit de 1,1 mil lei, în scădere față de anul precedent, dar peste rezultatele estimate în contextul pandemiei.
Planurile de dezvoltare a companiei vizează creșterea prin noi achiziții în următorii doi ani, demers pentru care LIFE IS HARD va investi 10 mil euro, sumă finanțată prin mecanisme specifice bursei.
LIFE IS HARD, primul dezvoltator român de software listat la Bursa de Valori București, a atras, în 2020, interesul a peste 500 de investitori, dublându-și, în anul pandemiei, numărul de acționari, în timp ce rezultatele financiare înregistrate anul trecut au depășit, în condiii de telemuncă, estimările ajustate, situând compania într-un bun echilibru financiar.
„2020 a marcat primii 5 ani de prezență pe bursă, timp în care cifrele LIFE IS HARD au crescut constant, iar valoarea companiei a ajuns de la 6,3 mil. lei (capitalizarea initială), la 16,9 mil lei în decembrie 2019 (conform Raportului de evaluare realizat de Darian DRS), respectiv peste 48 mil lei în martie 2021. Intenționăm să creștem în continuare fundamentul de dezvoltare al companiei prin noi achiziții de firme, astfel încât să ajungem la o capitalizare bursieră de 100 mil. lei in 2022”, menționează Erik Barna, fondator și CEO LIFE IS HARD | Work Soft.
Prima țintă a companiei pentru 2021 este parteneriatul cu Innobyte, unul din jucătorii principali din piața de e-commerce din România, prin preluarea a 100% din pachetul de acțiuni al acestei companii – demers aprobat recent de către Adunarea Generală a Acționarilor LIH. Parteneriatul va însemna dobândirea unor noi competențe pentru compania listată și consolidarea capabilităților pe zona de digitalizare.
În decembrie 2020, LIFE IS HARD a primit aprobarea finală pentru preluarea fondului de comerț al Active Power Solutions, ceea ce implică intrarea pe piața de telecomunicatii și statutul de partener Telekom, respectiv prezență la nivel național cu echipe de vânzări. Tot anul trecut, LIFE IS HARD a achiziționat 40% din pachetul de acțiuni Performia Finance, companie de consultanță financiară cu 10 ani de experiență pe piața locală, și a demarat preluarea fondului de comerț al TreeComm, distribuitor B2B de soluții de telecomunicații – procedură aflată în etapa finală de aprobare.
Toate cele 3 companii menționate au înregistrat în 2020 rezultate financiare în creștere față de 2019.
Următoarele dețineri vizate de LIFE IS HARD | Work Soft se referă la companii de tehnologie active în zona BigData, SmartCity, CyberSecurity, Private&Public Cloud, Dezvoltare&Infrastructură digitală.