Peste 100 de participanți la prima ediție a Regattei Arhitecților
Cinci lideri din domeniul construcțiilor pun bazele primului eveniment de sailing dedicat comunității arhitecților din România, ce își propune să devină o tradiție anuală pe termen lung.
„Regatta Arhitecților reprezintă un concept de care suntem foarte mândri, iar rezultatele implementării sale au fost peste așteptări. Numeroși participanți au acceptat invitația fără a cunoaște cu exactitate desfășurarea evenimentului, iar la finalul acestuia s-au declarat încântați și dornici de a repeta astfel de experiențe. Așadar, ne propunem continuarea organizării acestui eveniment pe termen lung, respectiv transformarea sa într-o tradiție anuală”, au declarat organizatorii evenimentului.
Potrivit reprezentanților companiilor partenere, evenimentul a reunit peste 100 de participanți care s-au întrecut pentru primul loc în clasamentul Regattei Arhitecților. După instructajul realizat de skiperii fiecărei bărci, echipele de arhitecți din cele 11 bărci au demarat într-o cursă plină de peripeții, care a durat câteva ore. Cu toate că mulți dintre aceștia nu se cunoșteau anterior participării la eveniment, timpul petrecut alături de colegii de competiție, respectiv obiectivul comun și munca de echipă, au dus la crearea unor relații de amiciție, ce reflectă scopul principal al evenimentului – networking cu persoane ce au aceleași interese profesionale.
„În primul rând, m-a încântat originalitatea, o idee excelentă în alegerea activităților. Totodată, mi-au plăcut oamenii care au participat și cei care au făcut parte din echipa organizatorică. Nu în ultimul rând, am fost impresionat de faptul că nu a fost o adunare cu scop comercial, ci un eveniment bazat pe team – building și experiențe noi”, a declarat după eveniment unul dintre participanți.
Evenimentul realizat de cei cinci parteneri, susținători activi ai comunității locale de arhitecți, a fost implementat de SmartExperience, companie cunoscută pentru platforma de experiențe memorabile și evenimentele outdoor.
„Prima regattă a arhitecților din România. Un eveniment plin de adrenalină, devotament și curaj, care sigur trebuie povestit nepoților”, a completat un alt participant despre eveniment.
Regatta Arhitecților s-a încheiat spre finele zilei, fiind urmată de o ceremonie de premiere a echipelor câștigătoare. Ulterior, participanții s-au bucurat de timp de calitate petrecut alături de colegii din breaslă în cadrul unei petreceri organizate în port.