Anul 2007 abia a ieşit din primul trimestru, piaţa de publishing din România este departe de a se fi liniştit, iar surprizele cu siguranţă vor continua. Prima jumătate a anului 2007 este reprezentată de lansarea mai multor produse de business. Subiectul principal al noului număr Campaign România analizează situaţia pieţei publicaţiilor de business, urmăreşte evoluţia acesteia şi formulează previziuni.
Contextul socialo-economic:
Evoluţia presei de business reflectă evoluţia mediului de afaceri şi transformările prin care acesta a trecut.
România este o ţară norocoasă. Deşi la nivel mondial investiţiile în publicitate cresc la un ritm normal de 5-6%, pe piaţa locală acestea au crescut cu 9,5% faţă de anul precedent, iar pentru 2007 se estimează o creştere de 10%.
Un moment important în evoluţia pieţei de publicaţii de afaceri a fost lansarea pe piaţa românească de către grupul Business Media Group a licenţei “BusinessWeek”, publicaţie cu 4,7 milioane de cititori pe ediţie.
Cum a evoluat presa de business ?
În anii ’90 cititorul care dorea să afle informaţie economico-financiară o găsea în cotidiene. Potenţialul de creştere a economiei româneşti şi necesitatea unei publicaţii adresate celor interesaţi de mediul economic a adus în atenţia cititorilor revista săptămânala “Capital”. Aceasta oferea şi o noutate, în acel moment, pentru citiorii români: paginile color. Succesul presei de business a fost observat de trustul Ringier, care a preluat publicaţia, intrând pe piaţa din România.
În 1998 trustul Publimedia a venit cu propunerea unui cotidian de business intitulat “Ziarul Financiar” (ZF). Conţinutul era concentrat aproape exclusiv pe ştiri şi story-uri din economie, bănci, asigurări, burse, business hi-tech sau business internaţional. Pe piaţa cotidienelor de afaceri nu exista decât “Bursa”, iar ZF şi-a dorit imediat să intre în competiţie. În acelaşi an a apărut şi săptămânalul Business Review editat de către Business Media Group. Revista şi-a propus să acopere nişa investitorilor străini. La doi ani după lansarea “Business Review”, acelaşi grup scoate pe piaţă prima revistă de afaceri din România: “Biz”. Revista “Biz” a devenit profitabilă la numai un an după lansare, conform declaraţiilor publisherului Rachad El Jisr.
Fiecare din ultimii 3 ani a oferit cititorilor români un nou titlu de business. Dacă în octombrie 2004, trustul Publimedia lansa revista săptămânală Business Magazin, la 5 luni după, în 7 martie 2005, trustul Intact intra pe piaţă cu titlul “Săptămâna Financiară”. Apariţia variantei print a revistei “Săptămâna Financiară” a venit după ce brandul a fost impus pe piaţa media ca emisiune de televiziune.
Noutăţi în 2007
Grupul Realitatea-Caţavencu a acordat încă un vot de încredere acestui sector prin lansarea săptămânalului de business “Money Express” şi a cotidianului “Business Standard”. Cele două publicaţii ilustrează conceptul de cross-media.
Cine este cititorul de presă scrisă ?
Presa scrisă se adresează oamenilor care caută mai multe informaţii decât le oferă celelalte media şi mai multă opinie de specialitate. 64% dintre persoanele cu vârsta peste 15 ani din mediul urban citesc cel puţin un ziar pe săptămână. Dintre aceştia, 76% citesc 1-2 ziare pe săptămână şi doar 5% citesc cel puţin 5 ziare în acelaşi interval. Bărbaţii sunt într-o mai mare măsură cititori de ziare, 74% citind cel puţin un ziar pe săptămână în comparaţie cu 64% dintre femei.
Consumatorii presei de afaceri au vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, venituri medii şi peste medii, sunt oameni educaţi, în poziţii cheie şi cu putere de decizie. Stilul lor de viaţă este pozitiv şi reprezintă segmentul primordial al campaniilor de advertising.
Cum se împacă printul cu internetul ?
Se pare că există un miraj al internetului, în ultimii 2 ani, numărul de utilizatori din mediul urban dublându-se. Dacă o publicaţie pe print lansează un site fără a transpune on-line întregul conţinut, nu pune în pericol numărul de cititori al ediţiei de print. Mai mult decât atât site-ul va aduce beneficii: brand extension, brand awareness şi sampling de conţinut.
Previziuni
Dragoş Stanca, director al diviziei de publishing a grupului Realitatea-Caţavencu estimează că piaţa încă mai suportă intrarea unor publicaţii de nişă. Dar nu în următoarele 12 luni. Însă peste 2 ani va mai fi loc pentru un al treilea cotidian de business pe piaţa românească.
Cosmina Noaghea, director de publishing – Publimedia agreează ideea că piaţa de publishing din România este în continuă dezvoltare: “Apar publicaţii noi – prea multe pentru ceea ce poate susţine piaţa de publicitate – şi chiar grupuri de presă. În viitorul apropiat competiţia pe segmentul publicaţiilor de business va creşte, iar noi va trebui să facem faţă acestei situaţii. Cifrele de audienţă din ultimii 2 ani au demonstrat că au crescut în audienţă publicaţiile care au făcut schimbări la nivel de produs (format, conţinut, layout) şi au şi comunicat acest lucru.”
Prin proiectele pe care le-a dat comunităţii de afaceri, piaţa de business publishing a promovat grupuri de oameni care au creat valoare prin propriile forţe.
{mosloadposition user10}