- Banca digitală Revolut a atins pragul de 10 milioane clienți retail în regiunea Europa Centrală și de Est, adăugând peste 2,5 milioane de clienți în mai puțin de un an
- România este principala piață din regiune, după numărul de clienți persoane fizice, cu mai mult de 3 milioane de clienți, urmată de Polonia, cu aproape 3 milioane. Top 3 este completat de Ungaria, care a atins recent și ea cifra de 1 milion de clienți
- În top 5 orașe se regăsesc: București (590.000 clienți), Varșovia (360.000 clienți), Budapesta (356.000 clienți), Sofia (270.000 clienți), Vilnius (173.000 clienți)
- Peste 138 de milioane de tranzacții sunt procesate în fiecare lună, în regiune unde milioane de clienți folosesc Revolut ca un cont bancar principal sau pentru operațiunile bancare de zi cu zi (plăți, transferuri internaționale de bani, economii, bugetarea și gestionarea fondurilor personale)
Revolut, super-aplicația financiară globală, a trecut pragul de 10 milioane de clienți retail în regiunea Europa Centrală și de Est, unde procesează peste 138 de milioane de tranzacții pe lună1, în medie, în creștere cu 67%, comparativ cu media lunară a tranzacțiilor înregistrate în anterioarele 12 luni complete. De asemenea, numărul cardurilor virtuale, de unică folosință și al celor digitale emise în regiune a ajuns la 50 milioane, până la data de 30 septembrie 2023, subliniind contribuția Revolut la incluziunea financiară și la dezvoltarea economiei globale fără frontiere. În regiunea CEE, 7 din 10 tranzacții cu cardul fizic efectuate cu Revolut, în ultimele 12 luni, au fost efectuate pe piețele domestice, arătând utilizarea zilnică intensivă a băncii digitale drept cont principal pentru cheltuieli obișnuite.
Compania marchează, astfel, mai multe momente importante în evoluția sa spre o bancă digitală pan-europeană: peste 3 milioane de clienți în România, aproape 3 milioane de clienți în Polonia, peste 1 milion de clienți persoane fizice în Ungaria. În regiunea CEE sunt incluse Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, unde milioane de clienți folosesc Revolut ca un cont bancar principal sau pentru nevoi financiare cotidiene. De la transferuri internaționale de bani la schimburi valutare și conturi curente în diverse monede, Revolut este folosit ca un ghișeu electronic în smartphone de unde utilizatorii își pot administra fondurile personale așa cum doresc și pot emite carduri virtuale sau fizice sau pot pune bani la dispoziția copiilor, direct pe card.
România, cu peste 3 milioane de clienți și-a majorat baza de utilizatori cu 39% în ultimele 12 luni2 și este „locomotiva” regională a companiei, cu prima poziție în UE și a doua la nivel global după Regatul Unit. Polonia, de asemenea, a avut o creștere puternică a bazei de clienți, cu 48%. Ungaria, cu 1 milion de clienți, Bulgaria (670.000 clienți) și Cehia (peste 600.000 de clienți) completează Top 5 piețe.
Creșterea popularității băncii digitale în regiune poate fi explicată și prin prisma rezultatelor unei cercetări realizate recent de compania Dynata, printre consumatorii din CEE3. Aproape jumătate dintre respondenții la acest studiu au spus că preferă băncile digitale: 34% pentru flexibilitate și 12% pentru un control mai bun asupra propriilor fonduri. O treime dintre respondenți ar prefera să aibă acces la ambele forme de servicii bancare – atât acces la ghișeul bancar (fizic), cât și aplicații de digital banking în telefonul mobil. Doar 12% mai preferă varianta cu prezență concretă mai ales pentru a cere sfaturi și consiliere unei persoane reale4.
„Revolut continuă să își întărească poziția de lider în segmentul băncilor digitale din regiune și ca un important jucător pan-european în industrie. Le suntem recunoscători clienților pentru încrederea arătată și suntem încântați să vedem impactul pe care banca noastră digitală îl are în ecosistemul financiar local. Este o importantă realizare pentru echipa noastră extinderea cu 43% a bazei de clienți în regiunea CEE. Ne vom concentra să facem și mai accesibil produsul nostru pentru și un număr mai mare de clienți în perioada următoare și să creștem mai mult prezența noastră în regiune”, a comentat Joe Heneghan, CEO Revolut Bank.
“Revolut are o misiune – aceea de a da acces oricui la o economie fără frontiere. Anul acesta, am făcut pași importanți în această direcție, cu o creștere solidă a bazei de clienți, ajungând la 10 milioane de utilizatori în regiune. Potrivit datelor rezultate dintr-un studiu comandat de noi în regiune, 40% dintre respondenții din CEE iau în calcul investițiile în instrumente precum acțiunile, ETF-urile, MMF (money market funds – fonduri mutuale de investiții) sau criptomonedele pentru a pune bani deoparte, iar 16% au cel puțin un cont de economii deschis la o bancă digitală5. Asistăm la o creștere a încrederii clienților în fintech-uri și bănci digitale, așa cum este Revolut, iar aceasta ne încurajează să concepem și mai multe produse financiare și mai multe funcționalități”, a adăugat Wiktor Stopa, Head of Growth.
Lansat în Marea Britanie în 2015, fintech-ul Revolut a oferit inițial transfer și schimb valutar. Astăzi, peste 35 de milioane de clienți din întreaga lume folosesc zeci de produse inovatoare Revolut, inclusiv plăți peer-to-peer, conturi de economisire sau conturi pentru copii, Revolut <18, Sejururi și Activități pentru rezervarea vacanțelor, tranzacționarea de acțiuni și ETF-uri, investiții.
Recent, compania a început roll-out-ul versiunii 10 a aplicației de digital banking. Cu toate cardurile și conturile vizibile chiar din ecranul principal, clienții au la îndemână acum toate produsele care îi ajută să obțină mai mult de la beneficiile și avantajele oferite de Revolut și de la instrumentele de investiții. Revolut 10 este conceput pentru a face operațiunile cu banii și mai ușor de realizat, în condițiile în care tot mai mulți clienți români folosesc banca digitală ca un cont bancar principal, indiferent că e vorba de plăți, economii, investiții, donații sau împrumuturi. Principala îmbunătățire – mai multă libertate de mișcare pentru client, care își poate personaliza acum aplicația cu temele, widgeturile sau fundalurile preferate.
Cifre cheie la nivel regional și local
- Top 10 orașe din regiune, după numărul de clienți persoane fizice, arată astfel: București (590.000), Varșovia (360.000), Budapesta (356.000), Sofia (270.000), Vilnius (173.000), Cracovia (165.000), Wroclaw (152.000), Riga (138.000), Praga (124.000), Zagreb (117.000)
- Lituania (465.000 clienți persoane fizice) este „căminul” Revolut Bank Europe și se află în faza de constituire a echipei ce va concepe produsul de credit ipotecar
- România (peste 3 milioane de clienți) se află în top 3 bănci pe plan local, după baza de clienți retail
- Polonia (aproape 3 milioane de clienți) a fost prima piață unde s-a lansat produsul Pay Later (Buy Now Pay Later) și este singura țară din regiune care are trei orașe în top 100 localități cu peste 100.000 de clienți Revolut
- În Ungaria (1 milion de clienți), Revolut este popular mai ales printre locuitorii Budapestei, unde se înregistrează peste 36% din baza totală de clienți Revolut din această piață
- Bulgaria (670.000 clienți) a înregistrat o rată de creștere a bazei de clienți de 47%, superioară celei înregistrate la nivel regional, în ultimele 12 luni
- Cehia (600.000 clienți) a fost prima țară unde s-a lansat produsul Flexible Accounts- un produs de investiții care îi ajută pe clienți să pună bani deoparte și să obțină și mai mult de la fondurile lor, în perioade cu inflație în creștere
- Croații (360.000 clienți) au realizat peste 12 milioane de plăți cu cardul Revolut în ultimele 12 luni complete, cu 57% comparativ cu perioada anterioară. Cum două treimi dintre aceste plăți au fost făcute pe plan local, croații folosesc Revolut mai ales ca un card pentru cumpărăturile zilnice
- Slovacia (204.000 clienți) a înregistrat aproape 10 milioane de plăți cu Revolut în ultimele 12 luni complete, cu 71% mai mult decât în anterioarele 12 luni complete
- Slovenia (116.000 clienți) a înregistrat aproape 6 million de plăți cu cardurile Revolut, în ultimele 12 luni complete (+67% față de anterioarele 12 luni).
Revolut derulează operațiuni în regiunea CEE și în tot Spațiul Economic European (SEE) în baza unei licențe bancare acordate de Banca Lituaniei, are sediul central la Vilnius (Lituania) și își desfășoară activitatea sub supravegherea Băncii Centrale Europene (BCE) și a Băncii Lituaniei.
1. Sursă: Date interne, analizate într-o formă agregată și anonimizată, pentru ultimele 12 luni (1/10/2022 – 30/09/2023). Date consolidate pentru regiunea CEE (Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria).
2. Sursă: Date interne, analizate în formă agregată și anonimizată, la 30/09/2023 vs 30/09/2022.
3. Sursă: Studiu Dynata realizat, în iulie 2023, în 6 piețe din regiune: Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Ungaria, printre 6.005 de respondenți.
4. Același studiu Dynata ca la 3.
5. Pentru acest studiu, Dynata a chestionat un eșantion reprezentativ de 3.007 lituanieni, polonezi și români, în iulie 2023. Aceste rezultate fac parte dintr-un studiu mai extins derulat în 10 țări la nivel mondial, pe un eșantion de 10.000 de participanți. Eșantionul a fost reprezentativ după gen, vârstă, țară, regiune.