Luni, 29 aprilie, la ora 16.30, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune (str. General Berthelot nr. 60-64) va avea loc lansarea volumului “Revolta Orientului”, semnat de Carmen Gavrilă şi apărut recent în colecţia „Ego. Publicistică” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.
Invitaţi: Titus Corlăţean – Ministrul Afacerilor Externe, Ovidiu Miculescu – Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune şi Emil Hurezeanu – jurnalist.
Moderator: Alexandra Andon.
“Revolta Orientului”, cu un cuvânt-înainte semnat de Bogdan Aurescu, reprezintă un demers jurnalistic mai mult decât necesar în contextul epocii istorice pe care o trăim şi pe care puţini dintre noi o înţeleg pe deplin.
În calitate de corespondent în Iran şi în statele arabe din Orientul Mijlociu pentru Radio România Actualităţi, Carmen Gavrilă îşi poartă cititorii, transpunându-i în mijlocul evenimentelor, prin zonele fierbinţi ale spaţiului islamic, scriind într-un stil pasionant, incisiv şi cu o atenţie deosebită asupra detaliilor care contează.
Relatările detaliate de la faţa locului sunt însoţite de descrieri ale contextului, analize ale evenimentelor şi interviuri atât cu protestatari din stradă, cât şi cu jurnalişti locali. Nu lipsesc interviurile cu diferiţi lideri ai unor mişcări islamiste şi nici cele cu oficiali importanţi din Orientul Mijlociu.
Fără a fi doar o analiză politică, “Revolta Orientului” este şi o veritabilă experienţă de calatorie virtuală, un „mic ghid” necesar în descoperirea şi cunoaşterea civilizaţiei orientale.
„Este o lectură care te ţine captiv, te pasionează şi te emoţionează mai ales pentru umanitatea pe care o inspiră fiecare rând, fiecare frază, fiecare pagină. Nu este analiza politică, ci mai mult decât atât: o viziune personală şi personalizată, construită cu migală pe baza observaţiei directe a ochiului de corespondent de presă care şi-a acordat conştient şansa de a asista la făurirea unei noi epoci istorice…” (Bogdan Aurescu)
Carte recomandată de Radio România.
Carmen Gavrilă a absolvit Facultatea de Limbi Străine, secţia Limba Persană şi Studii Americane, la Universitatea din Bucureşti. Din 1998 este jurnalist specializat în afaceri externe, europene şi problematica spaţiului islamic, iar din 2004 este şi corespondent în Iran şi state arabe din Orientul Mijlociu pentru Radio Romania Actualităţi. S-a clasat în “Top 10 – Cei mai buni jurnalişti de politică externă din România” realizat de Foreign Policy România, în 2010 şi 2011. Printre distincţiile primite se numară premiul special „Media e Italia/Europa” pentru jurnalism în Orientul Mijlociu, acordat la cea de-a treia ediţie a Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor Italieni „Citta di Salerno” (2007), “Premiul pentru Interviu” al Clubului Român de Presă (2007) şi premiul „Tânarul jurnalist al anului 2009” la categoria “Politica externă şi afaceri europene”, acordat de Freedom House Romania.