În luna martie 2010, revista americană de afaceri Fortune a făcut public topul „Celor mai admirate companii” din întreaga lume. Astfel, în urma studiului realizat de Fortune în 2010, compania Bosch a fost desemnată „cel mai admirat” furnizor de echipamente şi piese auto la nivel mondial.
La sondajul organizat de Fortune au participat peste 4.100 de manageri, din cadrul a 670 de companii, din 33 de ţări, care au apreciat la Bosch inovaţia, competitivitatea, calitatea managementului, strategia de investiţii pe termen lung, precum şi calitatea produselor şi serviciilor. Compania Bosch, care îşi desfăşoară activitatea la nivel mondial, a reuşit să urce într-un singur an două poziţii în clasament, de pe poziţia a III-a în 2009, pe prima poziţie în 2010.
„Această distincţie ne bucură în mod deosebit, mai ales în această perioadă dificilă prin care trece economia mondială. Poziţia de lider reflectă puterea deosebită a companiei şi înalta competenţă a angajaţilor noştri", a declarat Franz Fehrenbach, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Bosch.
Topul celor mai apreciate companii la nivel mondial, „Word’s Most Admired Companies” realizat de revista Fortune, este considerat unul dintre cele mai importante clasamente internaţionale. Publicaţia americană realizează anual acest sondaj, începând din anul 1997.
În plus, Bosch a ocupat a patra poziţie în topul celor mai apreciate companii cu sediul central în Germania, după Eon, BASF şi BMW. La nivel european, Bosch ocupă locul al 14-lea.
Puteţi vizualiza topul accesând adresa de internet: //money.cnn.com/magazines/fortune/mostadmired/2010/industries/38.html
{mosloadposition user10}