Frank Timiş este cel mai bogat român, menţinându-se pe această poziţie pentru al doilea an consecutiv. Potrivit calculelor Capital, averea sa este estimată la 1,7 – 1,75 miliarde de euro, în creştere faţă de anul trecut.
Averile însumate ale celor mai bogaţi 300 de oameni de afaceri din clasament se situează în jurul valorii de 26,5 miliarde de euro, în scădere cu 3 miliarde de euro faţă de ediţia din 2011, pierderile şi insovenţele avand o influenţă importantă asupra acestora. Ponderea averilor din TOP 300 în Produsul Intern Brut al României s-a redus până la 19,4%, de la 23,6% cât a fost în 2011. Practic, peste 50% dintre milionari au înregistrat scăderi ale averilor, mai mult de 30 au ieşit din top, şi doar doi au reuşit să-şi conserve miliardul de euro.
Spre deosebire de anii trecuţi, din ce în ce mai multe afaceri sunt făcute în familie, motiv pentru care numărul familiilor de milionari prezenţi în TOP 300 a crescut de la 38, în 2011, la 46 în ultima ediţie a topului. Regiunea Bucureşti – Ilfov continuă să ocupe prima poziţie în ceea ce priveşte numărul de milionari în euro (110, cu o avere cumulată de aproximativ 12 miliarde de euro). Pe locul secund se plasează județul Constanta (cu 23 persoane şi o valoare cumulată a averilor de peste 1,9 miliarde de euro), urmat de judeţul Cluj (20 persoane şi averi însumate de 700 de milioane de euro).
Un număr mare de milionari şi-au păstrat plasamentele imobiliare (fapt care, de cele mai multe ori, a dus la scăderea averii persoanelor respective), însa după primii ani duri de criză s-au reorientat către alte domenii de activitate. Energia verde, industria farma şi serviciile medicale, agricultura (cu precădere zootehnia) se numără printre segmentele care au atras investiţiile milionarilor din TOP 300 şi le-au sporit averile.
Puţini au fost oamenii de afaceri autohtoni care să nu fi apelat la înfiinţarea unei structuri offshore. Potrivit ultimei ediţii a TOP 300 Capital, cele mai populare destinaţii au fost Cipru şi Olanda. "La fiecare din cele 11 ediţii de până acum ale Topului am remarcat evoluţii surprinzătoare ale averilor. Anul acesta, avem o nouă intrare în Top 10 cei mai bogaţi români, dar şi o creştere spectaculoasă a averii unui om de afaceri, care a avansat până pe poziţia a 11-a. În creştere faţă de ediţia anterioară este şi numărul femeilor de afaceri care s-au calificat în clasamentul Capital. Din păcate, doamnele au înregistrat şi cele mai mari scăderi din valoarea averilor, pierzând chiar şi locul în primele zece poziţii ale clasamentului", spune Oana Osman, redactor-şef al revistei Capital. "Pe de altă parte, milionari precum Dan Diaconescu sau Gigi Neţoiu nu mai figurează în ultima ediţie a TOP 300 cei mai bogaţi români", completează aceasta. În acest an, pragul de intrare în clasament a coborât la 15 milioane de euro, cu un milion mai puţin faţă de ediţia anterioară.
“Top 300 este unul dintre produsele de succes ale revistei Capital. La 11 ediţii publicate până acum putem vorbi deja despre o tradiţie. Este un instrument util pentru cititori şi reflectă mersul întregii economii, la evoluţia căreia cei mai mari întreprinzători din ţară au o contribuţie semnificativă”, spune Virgil Munteanu, Director Executiv al Capital.
Metodă de evaluare
La calcularea averilor, Capital a ţinut cont atât de valoarea participaţiilor în companii, cât şi de valoarea bunurilor mobile şi imobile. Pentru evaluarea afacerilor, s-au folosit multiplicatori de EBITDA, diferiţi pentru fiecare industrie, actualizaţi în funcţie de potenţialul de creştere/scădere al sectoarelor respective sau de valorile de piaţă confirmate în cazul realizării unor tranzacţii recente în domeniile respective (multiplicatori utilizaţi de companiile de audit şi consultanţă la fuziuni şi achiziţii). S-a ţinut cont şi de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde milionarii au colaborat cu redactorii Capital şi unde s-au putut verifica informaţiile) şi bunurile imobile (terenuri, clădiri) deţinute de milionari şi de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum şi conturile bancare. Metoda de evaluare este prezentată detaliat în paginile Top 300 cei mai bogaţi români.
Ediţia din acest an a Top 300 Capital mai include, pe lângă diverse analize ale unor reputaţi specialişti, topurile celor mai mari averi din Rusia, Ungaria şi Polonia. De asemenea, în exclusivitate, publicaţia prezintă topul celor mai mari insolvenţe din România, dar şi o analiză extinsă pe piaţa luxului. În paginile ultimei ediţii mai puteţi citi şi cine sunt cei care administreaza în România banii miliardarilor lumii.
Capital Top 300 cei mai bogaţi români este disponibil la chioşchiurile de ziare începand de luni, 29 octombrie.