Vineri, 31 ianuarie, de la ora 21.00, TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD vor transmite în direct: Revelion cu Eurovision – un program special live care, pe parcursul a cinci ore, va cuprinde Selecţia Naţională Eurovision 2011 completată cu momente specifice nopţii dintre ani: mult umor, dans, iluzionism, concursuri interactive, vedete internaţionale. Va fi o transmisiune – maraton, în direct, în care emoţiile concurenţilor vor fi reale, iar efervescenţa trecerii în noul An va fi trăită de artiştii, spectatorii şi toţi cei prezenţi în platourile TVR simultan cu telespectatorii lor de pretutindeni!
Gazdele serii vor fi reprezentanţii noştri la Eurovision 2010, Paula şi Ovi, ajutaţi din camera verde de Gianina Corondan. Eroii spectacolul vor fi cei 13 finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision 2011: Adi Cristescu, Dalma, Leticia, Silvia Ştefănescu, Blaxy Girls, Claudia Pavel, Laurenţiu Cazan, Dan Helciug, Distinto, Ianna şi Anthony Icuagu Direcţia 5, Rallsa, Hotel FM, Mihai Alexandru feat B-Body and Soul. Alături de ei vor evolua mulţi alţi artişti, actori, dansatori. Dintre ei amintim pe Stela şi Arşinel, taraful din Clejani, Eugen Cristea, Silviu Biriş, Cove, Cornelia şi Lupu Rednic, Niamh şi Chiara – finalistele Eurovision ale Irlandei şi Maltei, precum şi Johnny Logan, vedeta internaţională care a câştigat trei ediţii ale concursului Eurovision.
Revelionul propus în acest an de Televiziunea Română pentru publicul TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD va fi o alternativă originală, inedită şi completă, pentru toţi telespectatorii. Ei sunt aşteptaţi să voteze piesa preferată pentru a ne reprezenta în concursul Eurovision, voturile lor contând pentru 50% din punctajul final. Votarea va începe odată cu evoluţia primului concurent şi se va încheia după aproximativ patru ore.
Câştigătorul Selecţiei Naţionale Eurovision va fi anunţat în jurul celei de-a doua ore a noului an, la finalul programului Revelion cu Eurovision , când compozitorul melodiei care va reprezenta România la Dusseldorf va fi recompensat cu un autoturism BMW Seria 3, premiu oferit de Automobile Bavaria Group, cea mai mare reţea de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Est. Interpretulului melodiei câştigătoare îi va fi înmânat un trofeu creat de artistul plastic Alexandru Ghilduş.