PNŢCD consideră situaţia românilor basarabeni extrem de gravă, în condiţiile în care regimul de la Chişinău îngrădeşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi nu respectă principiul supremaţiei legii şi statului de drept. Acţiunile poliţieneşti împotriva opozanţilor politici, cenzura presei, limitarea dreptului la liberă exprimare, controlul gangsteresc al pieţei şi negarea pluralismului politic real paralizează orice tentativă de democratizare.
Indiferenţa guvernului de la Bucureşti faţă de această situaţie este condamnabilă. De altfel, statul român încalcă la rândul său convenţia privind dreptul persoanelor la cetăţenie multiplă şi legea în vigoare care obligă la acordarea cetăţeniei românilor basarabeni, prin blocarea cererilor celor 800.000 de solicitanţi.
În această situaţie, PNŢCD consideră că unica soluţie o reprezintă iniţierea unui dialog deschis între partidele politice din România şi Republica Moldova care cred în valorile europene, precum şi între reprezentanţii societăţii civile, care să se opună îngheţului instituţional şi forţelor oculte în menţinerea Republicii Moldova în sfera de influenţă post-sovietică.
Din aceste motive, PNŢCD organizează la Bucureşti în 26 aprilie 2007, o reuniune a partidelor politice şi societăţii civile din România şi Republica Moldova.
Reuniunea este fără precedent şi are drept scop optimizarea relaţiei între cele două state în acord cu convenţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. La reuniune sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti pentru a oferi explicaţii cu privire la blocajul procesului de acordare a cetăţeniei române, cetăţenilor din Republica Moldova.
Bucuresti, 5.04.2007
{mosloadposition user10}